x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Alertă la Bruxelles. Cel puţin 15 persoane au fost intoxicate chimic la sediul Consiliului European

de 13 Oct 2017   •   17:04
Alertă la Bruxelles. Cel puţin 15 persoane au fost intoxicate chimic la sediul Consiliului European  127
Foto: Council of the European Union/ Facebook

Cel puţin 15 persoane s-au intoxicat vineri cu emanaţii de produse chimice, într-o clădire a Uniunii Europene (UE), la Bruxelles, care găzduieşte reuniuni oficiale.

Cinci dintre ele au fost transportate la spital, a precizat pentru AFP Pierre Meys, un purtător de cuvânt al pompierilor.

Potrivit News.ro, clădirea "Europa", care găzduieşte de obicei reunini ministeriale şi ale liderilor celor 28 de state membre, a fost evacuată temporar. Ca măsură de precauţie, toate persoane dinăuntru au fost invitate să treacă într-o clădire vecină aparţinând UE.

”A avut loc un amestec nefericit de produse chimice la bucătărie. Acest lucru a provocat emanaţii care au intoxicat aproximativ 15 persoane”, a declarat Meys, evocând printre simptome ”furnicături la ochi şi vomă”.

Serviciile Consiliului UE instalate în această clădire au anunţat o ”problemă tehnică afectând ventilaţia în bucătărie”.

sati