Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Alina Gorghiu: Susţin ideea de cotă voluntară pentru refugiaţi

Alina Gorghiu: Susţin ideea de cotă voluntară pentru refugiaţi

Alina Gorghiu: Susţin ideea de cotă voluntară pentru refugiaţi
14 Sep 2015   •   18:18

Copreședintele PNL Alina Gorghiu susține ideea de "cotă voluntară" pentru refugiați, precizând că România nu își poate asuma obligații peste propriile capacități și peste propria experiență în astfel de probleme.

"Competența în politică externă aparține Președinției, Guvernului. Parlamentul nu are obligația să se manifeste pe acest subiect, însă am spus-o liderii cam tuturor partidelor, am mers în aceeași direcție — am considerat că poziția României exprimată de președintele Iohannis este una legitimă. Susținem ideea de cotă voluntară pentru refugiați fiindcă România nu își poate asuma obligații peste propriile capacități și peste propria experiență în astfel de probleme", a afirmat Gorghiu, luni, la sediul PNL sector 5, potrivit Agerpres.

În opinia sa, "poziția exprimată de statul român, prin toate vocile decidenților săi, este una cât se poate de legitimă".

"România este, în continuare, un partener în cadrul UE și trebuie să ne manifestăm interesele în cadrul UE în sensul în care suntem solidari cu toate aceste probleme, dar, repet, poziția exprimată de statul român, prin toate vocile decidenților săi, este una cât se poate de legitimă. Era necesară o dezbatere amplă în societate. Nu exclud ca subiectul să fie abordat în Parlamentul României și se consideră oportun, dar, repet, nu Parlamentul este cel competent să se pronunțe pe această temă, sunt factori de decizie în statul român care au în fișa postului această decizie. Este o decizie colectivă", a subliniat Gorghiu.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close