Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană BREXIT. Mircea Diaconu, optimist: ”România nu ar trebui să fie afectată foarte tare”

BREXIT. Mircea Diaconu, optimist: ”România nu ar trebui să fie afectată foarte tare”

BREXIT. Mircea Diaconu, optimist: ”România nu ar trebui să fie afectată foarte tare”
24 Iun 2016   •   12:07

Europarlamentarul Mircea Diaconu, vicepreşedinte al Comisiei pentru cultură şi educaţie din PE, consideră că efectele ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană nu vor fi plăcute în niciun sens şi susţine că România nu ar trebui să fie afectată de Brexit

"Efectele nu vor fi plăcute în niciun sens. Unde e imponderabila, după părerea mea, e zona în care se creează un precedent şi poate începe un fel de fuziune - fisiune atomică, reacţie în interiorul Uniunii. E vorba de partide, partiduleţe, mai ales în cele zdravene, nu vorbesc de România care e foarte puţin afectată de anti-europenism. Sunt mici formaţiuni care cresc ameţitor şi s-ar putea să întoarcă lucrurile din ce în ce mai tare", a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Mircea Diaconu. 

El a menţionat că motorul Brexit-ului a fost naţionalismul. 

"Motorul Brexit-ului a fost ăsta, nu altul. Ce mă sperie pe mine, pur şi simplu ca cititor de istorie şi trăitor în vreo două - trei orânduiri, este că se repetă o schemă, o ecuaţie. Un grup de nebuni, zgomotoşi, tot cu naţionalismul în piept şi cu pieptul de aramă şi cu foarte mulţi creduli şi neinformaţi schimbă istoria. Şi schema asta a funcţionat în ambele războaie mondiale. Europene amândouă. Mi-e foarte frică de viitor, din acest punct de vedere", a adăugat europarlamentarul român. 

În opinia sa, toţi jucătorii internaţionali vor avea ceva de împărţit sau de spus. "Nimeni nu va rămâne fără replică. Mă gândesc la ţările emergente, la marea Chină, la marea Rusie, la tot ce vreţi. Se poate schimba echilibrul", consideră Mircea Diaconu. 

El spune că România nu ar trebui să fie afectată foarte tare. 

"Îmi pare rău. Deocamdată am jucat foarte prost cartea europeană. Dacă am fi jucat-o bine şi am fi fost în situaţia în care aveam nişte paşi făcuţi pe proiectul european, care e în pericol, ziceam 'domne', se periclitează paşii noştri europeni'. Îmi pare rău, nu s-au făcut paşi, s-au făcut numai prostii şi amânări şi încetineli... Şi atunci, ce să riscăm? Nu cred că ar trebui să ne afecteze foarte tare. Mi-aş fi dorit să fim angrenaţi în mecanismele economice, în echilibrele europene, în investiţii şi să ne afecteze. Nu e adevărat", a mai spus Mircea Diaconu. 

Numărătoarea finală a voturilor de la referendumul de joi din Marea Britanie confirmă că cei mai mulţi britanici au optat pentru Brexit, adică ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană, transmit DPA, AFP şi BBC. Conform rezultatelor definitive, 51,9% dintre alegători au votat în favoarea Brexit-ului. Rata de participare la vot a fost de 72,2%.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Brexit Mircea Diaconu efecte
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close