Primele efecte Brexit. Principala autoritate de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană a închis biroul din Londra

27 Ian 2019   •   08:07
Primele efecte Brexit. Principala autoritate de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană a închis biroul din Londra

Agenţia Europeană pentru Medicamente, una dintre cele mai mari autorităţi de reglementare din UE şi una dintre primele victime ale Brexitului, şi-a închis biroul din Marea Britanie, lăsând fără muncă 900 de persoane, potrivit The Guardian. 

Agenţia Europeană pentru Medicamente evaluează medicamentele din întreaga Uniune, dar a fost forţată să se mute în Amsterdam, întrucât legislaţia susţine că reglementarea produselor farmaceutice ar trebui să se facă într-un stat membru, scrie adevarul.ro.

Capitala olandeză a câştigat în 2017 licitaţia de a găzdui noul sediu al agenţiei. Plecarea agenţiei de la Londra reprezintă un semnal la scară largă, deoarece marchează nu doar pierderea locurilor de muncă înald calificate, ci şi rolul central al Regatului Unit în evaluarea şi monitorizarea farmaceutică. 
Vineri seara agenţia a scris pe Twitter că „astăzi, personalul EMA (n.red.: European Medicines Agency) a coborât cele 28 de steaguri ale UE şi, în mod simbolic, a spus la revedere birourilor din Londra. Guido Rasi (n.red.: directorul executiv al EMA) şi-a exprimat mulţumirile către Regatul Unit pentru activitatea agenţiei şi pentru că a fost o gazdă amabilă a EMA încă din 1995”. 

Jeremy Farrar, direcorul „Wellcome Trust”, a declarat că este o „zi foarte tristă pentru Marea Britanie” şi „o zi minunată pentru Olanda”. 

În luna septembrie a anului trecut s-a constatat prima oară că rolul de lider al Marii Britanii în evaluarea noilor medicamente destinate a fi vândute către pacienţii din întreaga UE s-a prăbuşit, de vreme ce odată cu Brexit s-au oprit şi contractele din Europa.

ExitPOLL
Parteneri
x close