Antena 3 CNN Externe UNJR denunţă condamnarea judecătorului turc Murat Arslan la ani grei de închisoare: Este o zi tristă

UNJR denunţă condamnarea judecătorului turc Murat Arslan la ani grei de închisoare: Este o zi tristă

UNJR denunţă condamnarea judecătorului turc Murat Arslan la ani grei de închisoare: Este o zi tristă
19 Ian 2019   •   15:27

UNJR denunţă condamnarea din 18 ianuarie a judecătorului turc Murat Arslan, la 10 ani de închisoare, subliniind că soluţia este pronunţată din motive politice, deoarece magistratul a fost preşedintele unei asociaţii care militează pentru drepturile omului în Turcia.

„UNJR denunţă condamnarea, pe data de 18 ianuarie 2019, a judecătorului Murat Arslan la 10 ani închisoare pentru motive exclusiv politice, dat fiind că a fost preşedintele celei mai mari asociaţii a judecătorilor şi procurorilor turci, poziţie din care a militat continuu pentru apărarea democraţiei şi respectarea drepturilor omului în Turcia. Pretextul condamnării a fost că ar fi fost “membru într-o organizaţie teroristă armată”, scrie presă turcă”, precizează Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR), printr-un comunicat de presă.

Potrivit preşedintelui UNJR, judecătorul Dana Gîrbovan, condamnarea lui Murat Arslan este una nedereaptă, iar Uniunea va continua să lupte pentru eliberarea magistraţilor închişi pe nedrept.

Dana Gîrbovan mai precizează că l-a întâlnit pe magistrat, de multe ori, la diferite evenimente.

„Condamnarea judecătorului Murat la o pedeapsă atât de grea şi nedreaptă este măsura eşecului şi imposturii instituţiilor europene în apărarea libertăţii, democraţiei, drepturilor omului şi a domniei legii. (...) Este o zi grea pentru fiecare dintre noi, prietenii şi colegii lui Murat, dar este şi o zi tristă pentru fiecare cetăţean ce crede în valorile Europei. Alături de Medel (asociaţie a magistraţilor), UNJR va continua toate demersurile internaţionale pentru eliberarea judecătorilor şi procurorilor turci închişi pe nedrept. Nu în ultimul rând, lupta lor este o inspiraţie pentru fiecare dintre noi să nu abdicăm nici o clipă de la apărarea democraţiei, independenţei justiţiei şi respectarea drepturilor omului”, a mai spus judecătorul Gîrbovan.

Instanţa din Turcia l-a condamnat, vineri, 18 ianuarie, la 10 ani de închisoare pe judecătorul Murat Arslan, pentru că ar fi membru al unei organizaţii teroriste. Arslan fost ales preşedinte organizaţiei YARSAV în 2011. Organizaţia are aproape 1.800 de membri judecatori şi procurori şi este cea mai reprezentativă asociaţie a magistraţilor din Turcia.

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close