Antena 3 CNN › Externe › Unul dintre cei mai mari campioni olimpici candidează la președinția Franței. Teddy Riner a explodat deja în sondaje

Unul dintre cei mai mari campioni olimpici candidează la președinția Franței. Teddy Riner a explodat deja în sondaje

I.C.
5 minute de citit Publicat la 19:23 12 Noi 2026 Modificat la 19:24 12 Noi 2026
profimedia-0907953253
Candidatura lui Teddy Riner a fost primită cu entuziasm de președintele Emmanuel Macron. Foto: Profimedia Images

Teddy Riner, unul dintre cei mai mari sportivi din istoria Franței, a decis să intre în politică și și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din 2027. Judoka în vârstă de 37 de ani, care a câștigat cinci medalii de aur la Jocurile Olimpice, se bucură deja de o popularitate uriașă. Un sondaj recent arată că 22% dintre francezi ar fi dispuși să îl voteze, iar 70% au o părere bună despre el. Anunțul său a stârnit reacții inclusiv la cel mai înalt nivel: Emmanuel Macron i-a salutat candidatura, în timp ce fostul președinte François Hollande a fost mult mai rezervat.

Riner și-a anunțat candidatura luni, 9 noiembrie, printr-un videoclip publicat pe rețelele sociale, care a strâns peste 25 de milioane de vizualizări pe X și Instagram. Sportivul a vorbit despre problemele economice ale Franței, datoria publică și nemulțumirile oamenilor față de clasa politică, prezentându-se drept un candidat din afara sistemului.

„Mă numesc Teddy Riner și astăzi vă spun, privindu-vă drept în ochi, că sunt candidat la alegerile prezidențiale din 2027”, a transmis campionul olimpic.

Acesta a anticipat și criticile legate de lipsa sa de experiență politică, spunând că știe că unii îl vor considera nebun sau nepregătit pentru o asemenea funcție. Riner susține însă că Franța are nevoie de schimbare și că nu mai poate continua pe aceeași direcție.

Teddy Riner. Foto: Profimedia Images

Un francez din cinci ar fi dispus să îl voteze. Ce șanse are Teddy Riner să ajungă președinte

Primele sondaje arată că Teddy Riner are un avantaj important: este cunoscut și apreciat de o mare parte a populației, inclusiv de alegători care susțin partide foarte diferite.

Potrivit unui sondaj Ifop realizat pentru LCI și Sud Radio, 22% dintre persoanele intervievate au răspuns că ar fi dispuse să îl voteze la alegerile prezidențiale de anul viitor. În același timp, 70% dintre francezi au o părere bună despre sportiv.

Cifra de 22% nu reprezintă însă o intenție de vot propriu-zisă, ci procentul celor care ar lua în calcul să îl susțină. Într-un alt sondaj, realizat de Cluster17 și publicat de Politico, Riner a obținut doar 2% într-un scenariu electoral cu 18 candidați, relatează franceinfo.

Diferența arată că popularitatea unui sportiv nu se transformă automat în voturi.

Cu toate acestea, candidatura sa ar putea complica planurile mai multor politicieni francezi. Riner se prezintă drept un candidat care nu aparține nici stângii, nici dreptei și ar putea atrage alegători din ambele tabere.

Potrivit franceinfo, sportivul are un potențial important în rândul tinerilor și al alegătorilor din clasele de mijloc și populare, categorii în care Jean-Luc Mélenchon, liderul stângii radicale, încearcă să își consolideze susținerea.

De asemenea, 32% dintre simpatizanții ecologiștilor și 20% dintre cei ai Partidului Socialist spun că ar putea vota pentru Riner. Candidatura lui ar putea afecta astfel și șansele lui Raphaël Glucksmann, unul dintre politicienii care încearcă să atragă electoratul de centru-stânga.

Nici tabăra lui Emmanuel Macron nu este ferită de concurență. Potrivit aceluiași sondaj Ifop, 91% dintre simpatizanții partidului Renaissance au o părere bună despre Riner, iar 24% ar fi dispuși să îl voteze. Acesta ar putea deveni astfel un rival și pentru Gabriel Attal, fostul premier francez, care candidează la rândul său.

Macron îl susține

Candidatura lui Teddy Riner a fost primită cu entuziasm de președintele Emmanuel Macron, care a declarat că implicarea unui campion de asemenea anvergură în dezbaterea politică nu poate fi decât benefică pentru Franța.

„Sunt foarte fericit că cineva ca Teddy Riner, un mare campion, a decis să se implice în această dezbatere prezidențială și să contribuie cu convingerile, ideile și talentul său. Nu poate decât să fie în beneficiul țării”, a declarat Macron la postul France 5, potrivit Agerpres.

Cei doi se cunosc de mai mulți ani, Riner întâlnindu-se în repetate rânduri cu președintele Franței în timpul carierei sale sportive.

Fostul președinte François Hollande a avut însă o reacție mai rezervată. El a recunoscut că sportivii au dreptul să intre în politică, dar a atras atenția că succesul într-o competiție sportivă nu garantează și succesul electoral.

„Oricine poate candida. Îl cunosc bine pe Teddy Riner, l-am salutat ca pe un sportiv. Politica este un domeniu diferit, dar asta nu înseamnă că un sportiv nu are loc în ea. Dar alegerile prezidențiale nu sunt Jocurile Olimpice”, a declarat Hollande, citat de Agerpres.

Fostul lider de la Palatul Élysée consideră că Riner va trebui să adune în jurul său o echipă și să convingă alegătorii că poate conduce țara, nu doar să se bazeze pe notorietatea câștigată în sport.

Ce vrea să schimbe Teddy Riner în Franța dacă ajunge președinte

În primele sale declarații politice și într-un interviu acordat publicației Le Parisien, Teddy Riner a prezentat câteva dintre măsurile pe care ar vrea să le promoveze.

Printre acestea se numără reducerea diferenței dintre salariul brut și cel net, prin diminuarea unor contribuții, dar și scăderea taxelor suportate de companii, pentru a încuraja crearea locurilor de muncă.

Campionul olimpic a vorbit și despre reformarea sistemului de pensii, inclusiv prin introducerea unei componente bazate pe economisire și investiții. În plan social, Riner susține combaterea rasismului și egalitatea de șanse și s-a pronunțat împotriva ascensiunii extremei drepte.

Unele dintre propunerile sale se apropie de cele susținute de politicienii de centru, în special de Gabriel Attal, dar pozițiile privind discriminarea și egalitatea de șanse ar putea atrage și alegători de stânga.

Analiștii consultați de franceinfo consideră că Riner are avantajul imaginii unui învingător, însă adevăratul test va veni atunci când va trebui să își detalieze programul și să răspundă întrebărilor dificile din campania electorală.

Cine este Teddy Riner, campionul olimpic care vrea să conducă Franța

Născut în Guadelupa, un teritoriu francez din Caraibe, Teddy Riner este unul dintre cei mai titrați judoka din istorie.

Sportivul a câștigat cinci medalii olimpice de aur: trei la individual, la Jocurile Olimpice din 2012, 2016 și 2024, și două alături de echipa mixtă a Franței, în 2020 și 2024.

În palmaresul său se mai află 11 titluri mondiale individuale și cinci titluri europene individuale. La Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024, a devenit unul dintre simbolurile delegației franceze, după ce a câștigat aurul atât la categoria de peste 100 de kilograme, cât și în competiția pe echipe.

Deși și-a anunțat candidatura la cea mai înaltă funcție în stat, Riner nu a declarat că se retrage din sport și nici nu intenționează să își încheie imediat cariera.

Rămâne de văzut dacă popularitatea de care se bucură în Franța îl va ajuta să se impună într-o cursă prezidențială în care sunt deja numeroși candidați. Deocamdată, un lucru este clar: intrarea sa în politică a atras atenția alegătorilor și a schimbat calculele mai multor tabere politice.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close