Antena 3 CNN Externe UPDATE. Măsuri EXTREME de securitate la marşul de duminică, din Paris

UPDATE. Măsuri EXTREME de securitate la marşul de duminică, din Paris

UPDATE. Măsuri EXTREME de securitate la marşul de duminică, din Paris
Sursa foto: Foto: Agerpres/Xinhua
10 Ian 2015   •   20:25

Autorităţile franceze au anunţat măsuri extreme de securitate la marşul de duminică, din Paris, în memoria victimelor din Franţa. 

Peste 5.500 de poliţişti şi militari vor fi mobilizaţi duminică la Paris şi în regiunea sa, dintre care 2.200 pentru a asigura securitatea în timpul manifestaţiei în memoria victimelor recentelor atacuri jihadiste, a anunţat sâmbătă ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, citat de AFP.
"În faţa acestei situaţii excepţionale, măsuri excepţionale vor fi luate pentru a asigura securitatea manifestaţiei şi respectarea ordinii publice", a declarat Bernard Cazeneuve. El a precizat că "lunetişti de elită" vor fi amplasaţi pe acoperişurile imobilelor aflate pe traseul manifestaţiei.
Ministrul a mai afirmat că aproximativ 700.000 de persoane au manifestat sâmbătă în toată Franţa în memoria celor 17 victime ale atacurilor jihadiste care au traumatizat ţara în ultimele zile.
Peste un milion de persoane sunt aşteptate la mitingul care va avea loc duminică la Paris, menit să reafirme lupta pentru libertate şi democraţie în faţa terorismului.
Numeroşi lideri străini şi-au anunţat participarea la "marşul solidarităţii" de la Paris, printre care preşedintele român Klaus Iohannis, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi al Parlamentului European, Martin Schulz, premierul Marii Britanii, David Cameron, şi cel spaniol, Mariano Rajoy, premierul Italiei, Matteo Renzi, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, precum şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi cancelarul german Angela Merkel.
 

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close