Antena 3 CNN Externe URGIA ALBĂ se pregăteşte să lovească NE Statelor Unite ale Americii

URGIA ALBĂ se pregăteşte să lovească NE Statelor Unite ale Americii

URGIA ALBĂ se pregăteşte să lovească NE Statelor Unite ale Americii
08 Feb 2013   •   12:28

O foarte probabilă furtună, de proporţii istorice, ar putea lovi nord-estul Statelor Unite, cu ninsori puternice, viscol şi temperaturi scăzute.
Zona cea mai afectată ar putea fi cea dintre statele New York şi Maine, regiuni cu o densitate a populaţiei foarte mare.

Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS) prognozează "o furtună majoră de iarnă", care va începe în seara asta şi se va întinde pe tot parcursul weekendului.
Oraşul New York va fi supus unor rafale de vânt puternic, cu aspect de vijelie, iar stratul de zăpadă depus va depăşi 50-60 cm.

"Două fronturi atmosferice polare se vor întâlni cu un alt front subtropical, iar această combinaţie va produce o furtună majoră, posibil una de proporţii istorice", a avertizat, vineri dimineaţă, NWS.
"Furtuna va atinge apogeul în ziua de sâmbătă dimineaţă", precizează aceeaşi sursă.

Primarul din New York, Michael Bloomberg, a spus că şcolile vor rămâne deschise, dar feriboturile care opereaza pe ruta Staten Island vor avea un orar limitat. Localnicii din insulă au fost sfătuiţi să se pregătescă pentru "ce-i mai rău".
"Din cauza avertizărilor meteo recente, vom putea întâmpina probleme cu transportul sau cu furnizarea energiei electrice. Îi sfătuiesc pe toţi locuitorii oraşului să se asigure cu provizii suficiente", a precizat Bloomberg.

Autorităţile din Boston, prin vocea primarului Thomas Menino, au decis închiderea tuturor şcolilor şi a altor instituţii publice, furtuna fiind preconizată aici să fie mult mai puternică.
"Avem de-a face cu o furtună extrem de puternică. Siguranţa trebuie să rămână prioritară tuturor", a declarat edilul.

Peste 900 de zboruri aeriene au fost anulate şi alte câteva mii au întârzieri, în condiţiile în care vremea s-a înrăutăţit deja.

Serviciul Meteorologic AccuWeather a emis "avertizări imediate" de vreme rea, cu "potenţial periculos". Conform graficului furnizat, rafalele de vânt vor atinge forţa asemănătoare celor din timpul uraganelor puternice.

Oamenii îşi aduc aminte de teribila furtună din 1978, care a ucis 100 de persoane şi a acoperit oraşul Boston cu peste 80 de cm de nea. Tot atunci, regiunile Providence şi Rhode Island au fost îngropate în aproape 100 de cm de zăpadă.

×
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close