Antena 3 CNN Externe "Văduva neagră" există. Ce le făcea bărbaților și cum a fost prinsă

"Văduva neagră" există. Ce le făcea bărbaților și cum a fost prinsă

 "Văduva neagră" există. Ce le făcea bărbaților și cum a fost prinsă
15 Ian 2018   •   22:40

O femeie supranumită "Văduva neagră de pe Coasta de Azur" a fost pusă sub acuzare pentru uciderea a doi bărbați în vârstă pentru banii lor, dar și pentru otrăvirea a alți doi.

Patricia Dagorn a fost descrisă în rapoartele poliției ca fiind "venală și lipsită de scrupule" cu o predispoziție pentru iubiți bogați.

Femeia a fost acuzată de crimă, otrăvire și administrarea de substanțe nocive. Procurorii susțin că Dagorn este criminal în serie care atrăgea victime mai în vârstă, iar apoi le sifona averea în timp ce le administra în secret medicamente care să-i slăbească. Procurorii cer pedeapsa maximă, cu închisoarea pe viață.

Dagorn se află în închisoare acolo unde a fost condamnată pentru furt, fraudă și răpire, dar neagă noile acuzații. Echipa sa de avocați cere achitarea pe motiv de lipsă de dovezi.

Primele suspiciuni au apărut în iulie 2012 atunci când cadavrul lui Michel Kneffel, un bărbat de peste 60 de ani, a fost găsit într-o baie de sânge, într-un apartament din Nisa. Femeia locuia cu acesta, dar poliția nu a găsit nicio dovadă a implicării acestuia în incident.

Un an mai târziu, Dagorn a fost acuzată de atacarea unui bărbat de 87 de ani, Robert Mazereau, care îi permisese să locuiască cu el în schimbul unor partide de sex.

Polițiștii au găsit sticle de Valium și documente cu numele a zeci de bărbați incluzând detalii bancare, cărți de identitate, cec-uri și carduri de sănătate.

 

×
Subiecte în articol: crima
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close