Antena 3 CNN Externe Veneţia ia noi măsuri împotriva turiștilor

Veneţia ia noi măsuri împotriva turiștilor

Veneţia ia noi măsuri împotriva turiștilor
Sursa foto: Foto: pixabay.com
03 Mai 2017   •   16:55

Veneţia vrea să monitorizeze şi să taxeze milioanele de turişti care trec pragul faimosului centru istoric, după ce oraşul a devenit supraaglomerat.

Veneţia ia noi măsuri, la doar puţin timp după ce Barcelona a întreprins acţiuni similare, în mod deliberat, pentru a descuraja sosirea turiştilor în număr atât de mare, pentru a elimina efectele negative resimţite de localnici.

Astfel, Veneţia va introduce contoare speciale pentru a vedea în timp real numărul persoanelor care se află în cele mai importante puncte de atracţie turistică din oraş, notează The Independent.

Cifrele vor fi dezvăluite în timp real pe paginile social media oficiale ale oraşului, dar şi pe site-ul acestuia, în speranţa că vor determina astfel vizitatorii să evite supraaglomerarea unor zone precum Piaţa San Marco sau Palatul Dogilor, în loc să limiteze numărul de persoane.

De asemenea, autorităţile plănuiesc să introducă şi un sistem de taxare pentru cei care vor să viziteze Piaţa San Marco.

Plata pentru accesul în Piaţa San Marco "este o măsură pe care o luăm în calcul, dar nu este una imediată", a declarant Mar pentru ziarul local Il Gazzettino.

Edilii Veneţiei vor crea şi noi hărţi şi vor desfăşura campanii publicitare prin care să promoveze şi zone mai puţin vizitate ale oraşului.

Veneţia primeşte în acest moment 30 de milioane de turişti pe an.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: Venetia masuri turisti
Parteneri
Vremea de Paște și 1 mai. ANM anunță când se încălzește
x close