Antena 3 CNN Externe Veşti proaste de la FMI: Prognoza privind creşterea economomiei mondiale va fi înrăutăţită

Veşti proaste de la FMI: Prognoza privind creşterea economomiei mondiale va fi înrăutăţită

Veşti proaste de la FMI: Prognoza privind creşterea economomiei mondiale va fi înrăutăţită
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
07 Iul 2013   •   13:15
Prognoza FMI privind creşterea economiei mondiale, de 3,3% pentru acest an, va fi înrăutăţită săptămâna următoare, ca urmare a încetinirii înregistrate în ţările cu economii emergente, a declarat directorul general al Fondului, Christine Lagarde, scrie AFP, conform Mediafax.
"Am spus în aprilie că are loc o recuperare în trei viteze, chiar trei viteze şi jumătate, întrucât pusesem Japonia într-o catergorie uşor separată. Economiile emergente cresc în medie cu 5,5%, un grup de economii incluzând SUA, Suedia, Elveţia, Australia, Canada şi alte ţări avansează cu circa 2%, în timp ce unele economii, cele din zona euro, stagnează", a spus Lagarde.
FMI a estimat în aprilie o creştere economică de 3,3% pentru economia mondială şi urmează să publice marţi noi date.
"Aveam o prognoză de circa 3,3%, dar, având în vedere ce se întâmplă pe pieţele emergente, mă tem că ar putea fi un pic mai scăzută. Nu dau o cifră, pentru că datele vor fi publicate în două zile, dacă-mi aduc aminte corect, şi nu vreau să trag preşul de sub picioarele economistului şef al FMI", a adăugat Lagarde.
În aprilie, Fondul a modificat şi prognoza privind economia zonei euro, anticipând o contracţie de 0,3%, peste cea de 0,2% estimată în ianuarie.
Pentru economia mondială, FMI a estimat în aprilie o creştere de 4% pentru 2014.
 

×
Parteneri
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare
x close