Antena 3 CNN Externe Victimele primului bombardament nuclear din istoria omenirii, comemorate la Hiroşima

Victimele primului bombardament nuclear din istoria omenirii, comemorate la Hiroşima

Victimele primului bombardament nuclear din istoria omenirii, comemorate la Hiroşima
06 Aug 2010   •   16:22

La Hiroşima au fost comemorate victimele primului bombardament nuclear din istoria omenirii. 140.000 de oameni şi-au pierdut viaţa după explozia bombei nucleare, lansate de aviaţia americană asupra oraşului, la 6 august 1945. Pentru prima dată, la ceremonie a fost prezent şi ambasadorul Statelor Unite în Japonia.

Ceremonia memorială de la Hiroşima a căpătat o amploare deosebită mai ales că se împlinesc 65 de ani de la bombardamentul nuclear care a distrus vechiul oraş. Pentru prima dată, la solemnitate a asistat şi ambasadorul Statelor Unite.

Ambasadorii altor puteri nucleare, Franţa şi Marea Britanie, au fost şi ei prezenţi, pentru prima dată, ca şi secretarul general al ONU, Ban Ki Moon.

Guvernul şi militanţii pentru pace din Japonia au salutat prezenţa ambasadorului american, care poate deschide calea pentru o vizită a preşedintelui Barack Obama la Hiroşima. O asemenea vizită ar fi fără precedent pentru un preşedinte american în exerciţiu.

Unele voci cer, însă, ca Statele Unite să prezinte scuze pentru bombardamentele de la Hiroşima şi Nagasaki care, chiar dacă au grăbit capitularea Japoniei, au răpit sute de mii de vieţi nevinovate. Oficialităţile americane spun că disputele legate de cel de-al Doilea Război Mondial ar trebui depăşite, iar eforturile ar trebui îndreptate spre eliminarea armelor nucleare existente astăzi în lume.

Antena 3

 

×
Parteneri
Cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii! Avertizare meteo imediată
x close