Antena 3 CNN Externe VIDEO! Tir cu rachetă ratat la manevrele NATO din Ucraina, la Marea Neagră

VIDEO! Tir cu rachetă ratat la manevrele NATO din Ucraina, la Marea Neagră

VIDEO! Tir cu rachetă ratat la manevrele NATO din Ucraina, la Marea Neagră
11 Sep 2014   •   09:02

O rachetă ucraineană Osa-M a creat marți o situație neprevăzută în timpul manevrelor din Marea Neagră, la care participă o serie de țări membre NATO și Ucraina - Sea Breeze - a relatat  AGERPRES.
O rachetă trasă de pe distrugătorul ucrainean Ternopol a căzut în apă, a ieșit la suprafață și s-a îndreptat spre o altă navă, dar nu a ajuns și a căzut din nou.

Acest episod a fost filmat și postat pe Youtube de marinari ucraineni, aparent, pentru a demonstra că starea armatei ucrainene lasă mult de dorit.


După cum se vede în înregistrare, racheta a căzut dintr-o dată în mare, iar apoi și-a schimbat brusc traiectoria cu 90 de grade și a zburat în direcția fregatei canadiene Toronto, fără însă să o atingă. Doar printr-o întâmplare fericită a fost evitat un incident cu distrugeri majore și posibile victime. Manevre navale Sea Breeze—2014, la care participă 12 nave de război și vase de alimentare din cadrul Ucrainei și NATO, au început luni în partea de nord-vest a Mării Negre, având ca obiectiv realizarea de antrenamente pentru stabilirea și menținerea securității navigației într-o zonă de criză.

În paralel cu manevrele NATO, Rusia a procedat în aceeași zi la tiruri în Marea Neagră, utilizând baterii de rachete desfășurate pe coastă și avioane de luptă ale aviației navale.

Un sistem mobil defensiv de coastă Bastion a distrus ținte la suprafață, instalate la sud-est de Sevastopol, unde se află baza Flotei Rusiei din Marea Neagră.

Patru avioane de luptă Su-24 din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră au lovit, de asemenea, ținte convenționale imitând un grup naval advers.



×
Subiecte în articol: manevre NATO Ucraina Marea Neagrã
Parteneri
Pensia care dispare de la 1 septembrie 2024
x close