Antena 3 CNN Externe Viktor Orban, reacție după ce Ungaria a ajuns în situația de a fi "pedepsită" de Bruxelles cu tăierea a miliarde de euro

Viktor Orban, reacție după ce Ungaria a ajuns în situația de a fi "pedepsită" de Bruxelles cu tăierea a miliarde de euro

Premierul ungar Viktor Orban a declarat, vineri, că solicitarea Parlamentului European de a tăia fondurile pentru Ungaria din cauza regresului democratic reprezintă o "glumă plictisitoare".

Viktor Orban, reacție după ce Ungaria a ajuns în situația de a fi "pedepsită" de Bruxelles cu tăierea a miliarde de euro
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Sep 2022   •   13:52

Reacția sa vine după ce europarlamentarii au votat, joi, pentru a condamna "deteriorarea democrației" în Ungaria sub conducerea lui Orban, aflat la putere din 2010.

Este un vot care intensifică presiunea asupra conducerii Uniunii, în vederea tăierii fondurilor pentru Budapesta.

"În ceea ce privește decizia Parlamentului UE, credem că este de domeniul glumelor. Nu râdem, pentru că este o glumă plictisitoare. Ei (legislatorii UE) fac acest lucru pentru a se amuza. Noi nu le acordăm atenție", a declarat Orban, după o întâlnire cu președintele sârb Aleksandar Vucic.

Invocând "riscuri de corupție", Comisia Europeană ar urma să recomande suspendarea sumelor alocate Budapestei din bugetul comun al blocului, în valoare de 1.100 de miliarde de euro pentru perioada 2021-27.

Ar fi prima măsură a Uniunii Europene în cadrul noului pachet de sancțiuni financiare, denumit "bani pentru democrație".

Măsurile au fost convenite în urmă cu doi ani, după ce liderii UE i-au acuzat pe Orban și aliații săi din Polonia că "au dat înapoi cu privire la principiile democratice liberale".

Ungaria, fără zeci de miliarde din bugetul de la Bruxelles

Executivul Uniunii Europene ar urma să recomande suspendarea a miliarde de euro alocate Ungariei, din cauza problemelor pe care Budapesta le are cu corupția.

Agenția Reuters, care a transmis miercuri această informație, citează doi oficiali europeni, la adăpostul anonimatului.

Ar fi prima măsură de acest fel împotriva premierului Viktor Orban.

În acest context, agenția menționată amintește că șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, tot miercuri, că va îngheța finanțarea pentru membrii care "dăunează" democrației.

"Trebuie să luptăm pentru democrațiile noastre. Aș dori să mă concentrez asupra corupției", a spus ea, fără a numi Ungaria în mod special.

Însă executivul european ar urma să recomande, duminică, suspendarea a până la 70% din fondurile de coeziune în valoare de 22,5 miliarde de euro alocate Ungariei din bugetul UE pentru 2021-27, potrivit oficialilor europeni.

Niciunul dintre ei nu a precizat suma exactă.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: Viktor Orban coruptie Bruxelles
Parteneri
Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț! Există risc de extindere
x close