Antena 3 CNN Externe Violenţele continuă la Doneţk. Persoane înarmate au încercat să preia controlul sediului televiziunii locale

Violenţele continuă la Doneţk. Persoane înarmate au încercat să preia controlul sediului televiziunii locale

Violenţele continuă la Doneţk. Persoane înarmate au încercat să preia controlul sediului televiziunii locale
Sursa foto: Foto: Agerpres
07 Apr 2014   •   23:10
Violenţele continuă la Doneţk, unde mai multe persoane înarmate cu arme automate au încercat să preia controlul sediului televiziunii locale. În cursul zilei, protestatarii rusofoni care preluaseră controlul asupra clădirii administraţiei din Doneţk au proclamat independenţa regiunii. Mai mult, activiştii spun că vor organiza un referendum, pe 11 mai, privind independenţa Doneţkului.

Sediul televiziunii locale din Doneţk a fost atacat de mai multe persoane înarmate, cu feţele acoperite cu cagule. I-au atacat pe cei doi agenţi care asigurau paza instituţiei, dar s-au făcut nevăzuţi în momentul în care poliţiştii au deschis la rândul lor focul.

Rusofonii din regiune s-au baricadat încă de duminică în sediul administraţiei şi au declarat independenţa Doneţkului. Pentru a asigura securitatea oraşului din estul Ucrainei şi a zonei înconjurătoate, protestatarii i-au cerut preşedintelui rus să le trimită trupe de menţinere a păcii.

Autorităţile de la Kiev au declarat că violenţele din estul ţării reprezintă pur şi simplu continuarea campaniei ruse în Ucraina. Premierul ucrainean se teme chiar de repetarea scenariului din Crimeea.

Guvernul de la Berlin şi-a exprimat preocupare în legătură cu manifestaţiile proruse din estul Ucrainei.

×
Subiecte în articol: Proteste Ucraina Ucraina donetk
Parteneri
Daniel Baciu, mesaj pentru toți pensionarii români
x close