Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin, anunț despre relațiile Rusiei cu UE

Vladimir Putin, anunț despre relațiile Rusiei cu UE

Vladimir Putin, anunț despre relațiile Rusiei cu UE
Sursa foto: Foto: Agerpres
10 Feb 2017   •   19:56

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat vineri că speră într-o restabilire graduală a bunelor relaţii ale ţării sale cu SUA şi cu Uniunea Europeană, el remarcând însă faptul că raporturile Rusiei cu SUA s-au degradat semnificativ în timpul preşedinţiei lui Barack Obama, relatează agenţia EFE. 

'Am auzit părerea pe acest subiect a preşedintelui (SUA), domnul (Donald) Trump. Întotdeauna l-am sprijinit şi sperăm că relaţiile noastre vor fi restabilite complet la toate capitolele', a spus Putin în faţa presei după o întrevedere avută la Moscova cu omologul său sloven, Borut Pahor. 

Liderul de la Kremlin a ţinut să sublinieze că, în ultimii cinci ani, relaţiile ruso-americane 's-au degradat într-un mod semnificativ' şi, prin urmare, ele 'trebuie restabilite în interesul atât al poporului rus cât şi al celui american'. 

Dar el a subliniat că ameliorarea acestor relaţii nu depinde doar de Rusia, 'ci şi de partea nord-americană, care trebuie să-şi definitiveze echipa şi să decidă pe ce teme doreşte să discute cu noi'. 'Este vorba despre relaţiile economico-comerciale, chestiunile de securitate şi despre diferitele regiuni ale lumii care suferă din cauza a numeroase conflicte', a detaliat Putin. 

El s-a declarat convins că, 'unindu-şi eforturile', Rusia şi SUA pot avea o contribuţie semnificativă, mai ales în lupta împotriva terorismului. 

Referindu-se la relaţiile Rusiei cu UE, preşedintele Putin şi-a exprimat de asemenea speranţa că acestea vor fi 'restabilite gradual' şi că soluţionarea conflictului ucrainean va duce la crearea unor 'condiţii normale' pentru cooperarea dintre Moscova şi Bruxelles, insistând că acest conflict poate fi soluţionat numai conform Acordurilor de la Minsk.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Vladimir Putin relatii UE SUA
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close