Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin îl felicită pe Bashar al-Assad, după realegerea în fruntea Siriei cu 95% din voturi

Vladimir Putin îl felicită pe Bashar al-Assad, după realegerea în fruntea Siriei cu 95% din voturi

Președinteșe rus Vladimir Putin și-a felicitat aliatul, președintele sirian Bashar al-Assad, după ce acesta a fost reales în funcție cu 95% într-un scrutin desfășurat miercuri și denunțat de opoziție și de Occident drept o mascaradă, scrie presa internațională

Vladimir Putin îl felicită pe Bashar al-Assad, după realegerea în fruntea Siriei cu 95% din voturi
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    28 Mai 2021   •   13:43

Președinte într-o țară devastată de războiul civil declanșat în 2011, odată cu "Primăvara arabă", Bashar al-Assad conduce Siria din anul 2000, fiind la al patrulea mandat.

Anterior, Siria a fost condusă de tatăl său, Hafez al-Assad, timp de 30 de ani,

"Rezultatele votului confirmă pe deplin înalta dumneavoastră autoritate politică și încrederea cetățenilor în direcția imprimată sub conducerea dumneavoastră spre stabilizarea situației în Siria cât mai curând posibil", se spune în mesajul liderului de la Kremlin.

Al-Assad a fost reales pentru un mandat de șapte ani cu 95.1% din voturi, conform anunțului făcut de președintele Parlamentului de la Damasc.

Odată cu actualul președinte au mai candidat Abdallah Salloum Abdallah, fost ministru și parlamentar, și Mahmoud Marei, membru al opoziției tolerate de guvern.

Ei au obținut 1.5%, respectiv 3.3% din voturi.

La vot au participat la vot 14.2 milioane de oameni, rata de participare fiind de 76,6%.

Siria, 10 ani de confruntări sângeroase între opoziția armată și regimul lui Bashar al-Assad, sprijinit de Rusia

Scrutinul a fost organizat în zonele controlate de regim, care reprezintă aproximativ două treimi din teritoriul Siriei.

În războiul declanșat în 2011 și care continuă în prezent au fost uciși sute de mii de oameni, numărul fiind estimat după unele surse, la aproximativ 400.000 iar după altele, la 600.000.

Numărul refugiaților sirieni era estimat la circa 10 milioane în întreaga lume în 2015.

Acest an a consemnat un vârf al migrației din calea războiului, numărul aproximat, doar pentru această perioadă, fiind de 7,6 milioane de oameni. 

Dintre aceștia, aproximativ 3 milioane se află în Turcia.

Distrugerile aduse țării de cei 10 ani de război sunt evaluate la circa 400 de miliarde de dolari.

Foto: președintele rus Vladimir Putin (stânga), devastările produse de război în Siria (centru), președintele sirian Bashar al-Assad (dreapta)

×
Subiecte în articol: Bashar al-Assad Vladimir Putin
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close