Antena 3 CNN Externe Acțiunile lui Vladimir Putin în Ucraina pun piedici marelui plan al fiicei sale, Maria Vorontsova

Acțiunile lui Vladimir Putin în Ucraina pun piedici marelui plan al fiicei sale, Maria Vorontsova

Vladimir Putin ar putea ruina marele proiect profesional al Mariei Vorontsova, fiica lui cea mare, prin acțiunile agresive ale Rusiei în Ucraina.

Acțiunile lui Vladimir Putin în Ucraina pun piedici marelui plan al fiicei sale, Maria Vorontsova
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    24 Mar 2022   •   21:23

Maria Vorontsova are 36 de ani și este expert în boli genetice rare la copii. A studiat biologie la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg și este absolventă de medicină a Universității de Stat din Moscova. Aceasta își dorea să deschidă un centru medical de elită în apropiere de St. Petersburg.

Potrivit jurnalistului rus de investigații Sergei Kanev, aceasta are o participație consistentă în proiectul de construire a centrului medical.

„Planurile erau să atragă pacienți din Europa și șeici bogați din țările din Golful Persic. Și acum, după atacul asupra Ucrainei, ce fel de europeni și șeici vor veni?”, se întreabă jurnalistul într-o postare pe platforma rusească de socializare V Kontakte.

Maria Vorontsova este cercetător la Centrul Național de Cercetare Medicală pentru Endocrinologie al Ministerului Sănătății al Rusiei.

Ea a fost intervievată în 2021 de Rossiya 24 despre eforturile Rusiei de combatere a bolilor genetice rare la copii. Ea a explicat că „testarea genetică poate ajuta, de exemplu, în etapa preconcepțională” pentru „a determina dacă părinții sunt purtători ai unei gene nedorite”.

 

 

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close