Ucraina nu va accepta niciun acord pentru minerale cu Statele Unite, dacă acesta îi va pune în pericol aderarea la Uniunea Europeană, a declarat președintele Volodimir Zelenski, vineri, conform Politico.
„Constituția Ucrainei prevede clar că drumul nostru este spre Uniunea Europeană. Sunt niște reforme și niște pași foarte importanți și niște pași pe care trebuie să-i facem”, a declarat Zelenski.
„Orice care ar putea să pună în pericol aderarea la UE nu va fi acceptat”, a continuat președintele ucrainean.
Comentariile sale vin după ce Bloomberg și FT au relatat cu privire la cea mai nouă ofertă de acord a guvernului american pentru cel de la Kiev, prin care SUA ar primi acces la rezervele ucrainene de petrol, gaz și minerale printr-un fond comun de investiții care ar împărți veniturile proiectelor făcute în comun de cele două țări.
Președintele ucrainean a confirmat că guvernul său a primit noul draft al propunerii de la Casa Albă, acesta incluzând „multe noi prevederi care nu au fost discutat anterior”, dar și „unele aspecte care au fost deja respinse de ambele părți”.
Comisia Europeană urmează să facă o evaluare a textului, în condițiile în care acordul ar putea să dea acces preferanțial firmelor americane.
„Un astfel de acord va trebui evaluat din perspectiva relațiilor dintre UE și Ucraina, mai ales în legătură cu negocierile de aderare”, a declarat Paula Pinho, purtătoare de cuvând a Comisiei Europene.