×
Antena 3 S.A. utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.antena3.ro. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.antena3.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.Antena3.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Parlamentul Greciei a votat pentru recunoașterea statului Palestina

22 Dec 2015   •   13:55
Parlamentul Greciei a votat pentru recunoașterea statului Palestina 127
Parlamentul Greciei a votat marți, în cadrul unei sesiuni speciale, o rezoluție care face apel la guvernul grec să recunoască statul Palestina, vot ce a avut loc în prezența președintelui palestinian Mahmoud Abbas, aflat în vizită oficială la Atena, relatează Agerpres.


Toate partidele au votat în forul legislativ în favoarea textului, prin care guvernul grec este solicitat ''să promoveze procedurile adecvate pentru recunoașterea unui stat palestinian și orice efort diplomatic pentru reluarea discuțiilor de pace'' în regiune, a indicat președintele parlamentului elen, Nikos Voutsis.

În opinia lui Tassos Kourakis, vicepreședintele parlamentului grec, votul este ''un pas important spre recunoașterea unui stat palestinian''.

La rândul său, Abbas a declarat că ''este mândru că se află în parlamentul elen, sanctuarul democrației'', și le-a mulțumit deputaților greci pentru acest vot, care ''contribuie la crearea unui stat palestinian''.

Premierul grec, Alexis Tsipras, a anunțat luni, la încheierea unei întrevederi cu Mahmoud Abbas, că denumirea ''Palestina'' devine oficială în documentele elene, înlocuind-o pe cea intitulată ''Autoritatea Palestiniană'', folosită până acum.

Tsipras a subliniat că ''Grecia se angajează în favoarea înființării unui stat palestinian viabil, independent și suveran, pe baza frontierelor stabilite în 1967 și cu capitala Ierusalimul de Est, o țară care să coexiste pașnic cu Israelul''.

Potrivit AFP, 136 de țări au recunoscut în total statul palestinian, dintre care opt în Europa. Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Bulgaria, România, Malta și Ciprul l-au recunoscut înainte de intrarea lor în UE. Suedia le-a urmat în octombrie 2014.

sati