Antena 3 CNN Externe Vulcanul, mai tare decât Bin Laden: Cel mai mare haos din istoria aviaţiei (FOTO şi VIDEO)

Vulcanul, mai tare decât Bin Laden: Cel mai mare haos din istoria aviaţiei (FOTO şi VIDEO)

Vulcanul, mai tare decât Bin Laden: Cel mai mare haos din istoria aviaţiei (FOTO şi VIDEO)
Sursa foto: nor
16 Apr 2010   •   11:55

Haosul a pus stăpânire pe mare parte din continentul european, din cauza norului de cenuşă generat de erupţia vulcanică din Islanda. Traficul aerian a fost dat peste cap în întreaga Europă, iar cel mai afectat stat pare să fie Marea Britanie. Pentru prima dată de la atentatul din 11 septembrie 2001, serviciul aerian britanic a fost blocat total.

La nivel mondial, peste 6.000 de curse au fost anulate, iar şapte ţări europene au suspendat în totalitate cursele aeriene. Marea Britanie a fost prima ţară care şi-a închis spaţiul aerian până vineri. Aeroportul Heathrow, pe unde trec zilnic 180.000 pasageri, şi-a încetat total activitatea. Printre statele europene care au anulat total zborurile se mai numără Irlanda, Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda, Belgia, Lituania şi Olanda.

Norul de cenuşă provoacă haos în Europa

Însă haosul nu se opreşte aici: alte sute de pasageri au rămas blocaţi în Statele Unite sau chiar în America de Sud, din cauza anulării curselor spre Europa.



În mod paradoxal, unul din puţinele aeroporturi internaţionale rămase deschise în nordul Europei a fost cel din Islanda. Aceasta pentru că norul de cenuşă s-a îndepărtat destul de mult pentru a nu pune în pericol siguranţa zborurilor.

Şi traficul aerian din România a fost afectat. 40 de curse aeriene sunt anulate vineri de pe aeroporturile Otopeni şi Băneasa din cauza norului vulcanic.

Probleme sunt şi pe aeroporturile din ţară. Şase curse au fost anulate la Timişoara, Cluj-Napoca şi Sibiu.

Acestea sunt statele care au oprit total traficul aerian:
- Marea Britanie
- Irlanda
- Danemarca
- Suedia
- Finlanda
- Belgia
- Lituania
- Olanda


Lista statelor în care traficul aerian este parţial afectat:

- Cehia
- Germania
- Austria
- Franţa
- Polonia



Autorităţile avertizează: Norul de cenuşă poate provoca adevărate tragedii!

Norul de cenuşă generat de erupţia vulcanică din Islanda poate provoca adevărate tragedii aviatice! Specialiştii avertizează că motoarele avioanelor sunt date peste cap de particulele de cenuşă. Acestea pot să provoace coroziuni în structura aeronavelor şi duc la ploi toxice.

Specialiştii avertizează că toate cursele aeriene pot fi puse în pericol dacă aeronavele traversează o zonă afectată de norul de cenuşă produs de erupţia vulcanică din Islanda. Aceste particule pot fi aspirate de motoare şi pot să provoace avarierea aparatelor. Mai multe astfel de situaţii au avut loc în ultimele decenii.

Particulele periculoase au fost identificate la o altitudine cuprinsă între 3000 şi 10.000 de metri, exact nivelul la care zboară avioanele. Meteorologii de peste hotare au întocmit şi o hartă cu posibila evoluţie a norului de cenuşă, purtat de curenţii de aer, care se îndreaptă cu paşi repezi spre Europa.

PARTICULELE DE CENUŞĂ POT AFECTA MOTORUL AVIOANELOR


Aeronavă britanică, la un pas de prăbuşire din cauza unui nor de cenuşă

Un pilot britanic povesteşte propriile experienţe cu norul de cenuşă. În urmă cu aproape 20 de ani, Eric Moody a trecut cu avionul printr-un nor produs de eruptiile vulcanice, fără să fie avertizat.

Toate cele 4 motoare s-au oprit, iar pilotul a avut sarcina grea de a spune pasagerilor că trec printr-o situaţie dificilă. În cele din urmă motoarele au fost repornite şi aterizarea a avut loc în condiţii de siguranţă.

UN PILOT BRITANIC POVESTEŞTE EXPERIENŢELE SALE CU NORII DE CENUŞĂ


Vulcanul din vârful gheţarului Eyjafjallajokull, din sudul Islandei, care provocat toate aceste probleme, a început să erupă miercuri dimineaţă. Erupţia a provocat inundaţii importante din cauza topirii rapide a gheţii, dar şi evacuarea a circa 800 de persoane.

Un vulcan din aceeaşi zonă a început să erupă luna trecută, oferind un spectacol grandios, după două secole de ?adormire?. De această dată, avertizează specialiştii, pericolul este mult mai mare. "Această erupţie este mult mai puternică. Durează de peste 24 de ore şi este o erupţie explozivă", a subliniat Magnus Gudmunsson.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: eruptie vulcan nor de cenusa trafic aerian
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close