Antena 3 CNN Externe WikiLeaks ar putea publica viitoarele INFORMAŢII CLASIFICATE, promise de Edward Snowden

WikiLeaks ar putea publica viitoarele INFORMAŢII CLASIFICATE, promise de Edward Snowden

WikiLeaks ar putea publica viitoarele INFORMAŢII CLASIFICATE, promise de Edward Snowden
Sursa foto: Foto: AFP
20 Iun 2013   •   17:53

WikiLeaks îl ajută pe cel care a dezvăluit operaţiunile NSA, Edward Snowden, să aplice pentru obţinerea de azil în Islanda, a declarat Julian Assange reporterilor prezenţi la ambasada Ecuadorului din Londra, acolo unde el însuşi se află sub protecţia unui azil politic.

Assange a ţinut să sublinieze faptul că a stabilit deja contactul cu Snowden şi a precizat că WikiLeaks ar putea face publice viitoarele informaţii clasificate, promise de fostul agent CIA.

"Simt o satisfacţie personală profundă şi sunt alături de Snowden", a spus fondatorul WikiLeaks, adăugând că a luat legătura cu avocaţii americanului.

"Suntem în permanentă legătură cu echipa sa de avocaţi şi suntem implicaţi în procesul de obţinere a azilului în Islanda", a mai spus Assange.

Atunci când a fost întrebat dacă a vorbit personal cu Snowden, fostul agent CIA, care s-a refugiat în Hong Kong, înainte să dezvăluie programul secret de supraveghere electronică (PRISM) desfăşurat de NSA, Assange a refuzat să ofere detalii suplimentare.

Guvernul islandez a confirmat că a primit cererea de azil semnată de Snowden, prin intermediul purtătorului de cuvânt al WikiLeaks, Kristinn Hrafnsson.

Julian Assange susţine că administraţia americană îl va acuza pe Snowden, cel mai probabil pentru acţiuni de spionaj.
"În acest moment, pentru mine este foarte clar că serviciile din sectorul securităţii naţionale americane îl urmăresc foarte agresiv pe acest om. Mă întreb dacă nu cumva, cei doi care l-au ajutat, Laura Poitras şi Glenn Greenwald, nu se vor afla şi ei curând în situaţia în care mă aflu eu", a conchis Asangge.


×
Parteneri
Drogurile - bomboane cu care traficanții vânează copiii
x close