Antena 3 CNN Externe Un fost preşedinte al Israelului a încetat din viaţă

Un fost preşedinte al Israelului a încetat din viaţă

<1 minut de citit Publicat la 00:01 08 Noi 2015 Modificat la 00:01 08 Noi 2015
navon.jpg
Fostul președinte al Israelului Yitzhak Navon a murit la vârsta de 94 de ani, a anunțat sâmbătă familia sa, informează Agerpres.

Într-un comunicat se menționează că el a decedat vineri în casa sa din Ierusalim.

Al cincilea președintele al Israelului (1978-1993), Navon, om de stat, diplomat și scriitor, s-a născut în 1921 la Ierusalim.

Născut într-o familie sefardă, cu tatăl exilat din Spania și venit la Ierusalim din Turcia și mama originară din Maroc, Navon a asumat mai multe posturi diplomatice după crearea Israelului în 1948.

El a condus departamentul culturii din cadrul Ministerului Educației între 1968 și 1978 și a fost ales apoi în parlament (Knesset) pe lista partidului laburist.

Președintele israelian Reuven Rivlin a adus un omagiu lui Navon, calificându-l "un bărbat nobil venit din popor și pe care poporul l-a iubit și apreciat".

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a exprimat "durerea" după decesul fostului președinte, declarându-se "impresionat de profunzimea educației sale și deschiderea față de oameni", adaugă France Presse.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close