Antena 3 CNN Externe Situația centralei nucleare Zaporojie, supravegheată cu senzori din România

Situația centralei nucleare Zaporojie, supravegheată cu senzori din România

Senzori produși în România vor supraveghea zona centralei nucleare Zaporojie.

Situația centralei nucleare Zaporojie, supravegheată cu senzori din România
de Redacția Antena 3 CNN    |    13 Sep 2022   •   13:36

Dispozitivele produse de o companie din Timișoara vor supraveghea aerul din zona centralei.

Cel mai apropiat urmează să fie montat la 20 de kilometri, în orașul Nikopol, iar cel mai îndepărtat senzor va fi pus în funcțiune la 200 de kilometri, în vecinătatea orașului Herson.

Rolul senzorilor este să semnaleze orice modificare a parametrilor aerului în cazul unei probleme la centrală.

Senzorii au fost donați de compania producătoare celor de la SaveEcoBot, o platformă gestionată de ONG-ul ucrainean Salvați Niprul.

Între timp, centrala nucleară Zaporojie este în reparații, în urma bombardamentelor intense din ultima perioadă.

Unitățile energetice rămân în modul de răcire, în timp ce lucrările de restabilire a liniilor electrice continuă, a declarat pentru CNN președintele companiei nucleare de stat din Ucraina, EnergoAtom.

Toate cele șapte linii care se conectează la centrala nucleară au fost avariate în timpul atacurilor trupelor ruse.

În prezent, doar o singură linie asigură răcirea reactoarelor. Persistă însă pericolul ca reactoarele să nu mai poată fi răcite, dacă şi această linie ar fi afectată, spune președintele EnergoAtom.

În cazul in care nu ar mai fi nicio sursă de curent electric, pot fi pornite generatoarele diesel, care pot funcționa timp de 10 zile.

×
Subiecte în articol: Zaporojie România senzori
Parteneri
Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă!
x close