Antena 3 CNN Externe Zeci de mii de egipteni, în stradă pentru a cincea zi consecutiv. SUA cere încetarea violenţelor

Zeci de mii de egipteni, în stradă pentru a cincea zi consecutiv. SUA cere încetarea violenţelor

Zeci de mii de egipteni, în stradă pentru a cincea zi consecutiv. SUA cere încetarea violenţelor
Sursa foto: Foto: truthdig.com
29 Ian 2011   •   11:21

Zeci de mii de egipteni au sfidat autorităţile şi au ieşit vineri noapte pe străzi, în cea de-a cincea zi de proteste. Armata a fost trimisă să restaureze ordinea însă, mulţi militari au trecut de partea demonstranţilor. Confruntările dintre manifestanţi şi forţele de ordine din Egipt s-au soldat până acum cu peste 25 de morţi şi sute de răniţi. 

Preşedintele Hosni Mubarak a ţinut primul său discurs de la începerea crizei şi a anunţat demiterea guvernului. Noul cabinet va fi prezentat sâmbătă.

Nici restricţiile de circulaţie şi nici prezenţa masivă a armatei nu i-a determinat pe egipteni să renunţe la proteste. Zeci de mii de oameni au manifestat din nou în Cairo, Alexandria şi Suez şi au cerut demisia preşedintelui Hosni Mubarak. Şeful statului a rostit un discurs în faţa naţiunii, pentru prima dată de la izbucnirea manifestaţiilor.

Mubarak a promis stabilitate economică, un nivel de trai mai bun şi o societate democratică în ţară. Promisiunile nu i-au mulţumit însă pe manifestanţi, care doresc plecarea lui de la putere.

Oamenii au stat toată noaptea pe străzi şi au devastat tot ce le-a ieşit în cale.

Autorităţile au trimis armata ca să restaureze ordinea. Militarii au trecut însă de partea demonstranţilor.

Barack Obama: I-am cerut omologului egiptean reforme politice concrete şi încetarea violenţelor

Preşedintele american, Barack Obama, a vorbit cu Hosni Mubarak imediat după ce acesta şi-a rostit discursul.

Şeful statului american i-a cerut acestuia reforme politice concrete şi încetarea violenţelor, relatează AFP.
   
"Vreau să le cer foarte clar autorităţilor egiptene să se abţină de la utilizarea violenţei împotriva manifestanţilor paşnici", a declarat Obama, la scurt timp după o convorbire telefonică de 30 de minute cu Mubarak.
  
"Poporul egiptean are drepturi care sunt universale. Iar acestea includ şi dreptul de a manifesta paşnic, dreptul la libertatea de exprimare sau posibilitatea de a-şi alege propriul destin; acestea ţin de drepturile omului", a spus el.
   
Obama a adăugat că i-a cerut preşedintelui egiptean să îşi respecte promisiunile făcute într-o declaraţie transmisă vineri seară de televiziunea de stat, referitoare la aplicarea de reforme democratice, demiterea guvernului şi formarea unui nou Cabinet.
   
"I-am spus că are responsabilitatea de a da un sens acestor cuvinte. I-am spus să ia măsuri concrete pentru a-şi respecta promisiunile", a afirmat preşedintele american.
   
Purtătorul de cuvânt al administraţiei SUA: Vom reanaliza asistenţa noastră în funcţie de evenimentele care vor avea loc

Purtătorul de cuvânt la preşedintelui SUA, Robert Gibbs, sugerase, în cursul zilei, că ajutorul american pentru Egipt ar putea fi reanalizat.

"Vom reanaliza asistenţa noastră, în funcţie de evenimentele care vor avea loc în următoarele zile", a spus el.
   
Hosni Mubarak, aflat la putere de aproape 30 de ani, este cel mai apropiat aliat arab al Statelor Unite, iar armata egipteană a beneficiat anul trecut de asistenţă americană în valoare de 1,3 miliarde de dolari.
   
Şi secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a cerut guvernului egiptean "să facă tot ceea ce-i stă în puteri" pentru a evita violenţele. Protestele "arată doleanţe profunde ale societăţii egiptene, iar guvernul egiptean trebuie să înţeleagă că violenţa nu va face să dispară aceste doleanţe", a adăugat ea.
   
Clinton a cerut autorităţilor de la Cairo "să pună capăt măsurilor fără precedent luate pentru blocarea comunicaţiilor", referindu-se la întreruperea accesului la Internet în Egipt.
   
Declaraţiile de vineri sunt cele mai ferme făcute de administraţia la Washington de la începutul manifestaţiilor din Egipt, unde sute de mii de persoane cer înlăturarea de la putere a preşedintelui Hosni Mubarak.

Dacă marţi Clinton aprecia că regimul Mubarak este stabil, administraţia Obama a depăşit momentul iniţial de ezitare, punând accent vineri pe respectarea dreptului la manifestaţii şi pe necesitatea reformelor.

Schimbarea de ton vizibilă vineri indică faptul că Washingtonul consideră că situaţia este gravă şi în evoluţie.

Oficialii egipteni au blocat Internetul în toată ţara, pentru ca veştile despre criză să nu poată circula. Imagini şocante ale portestelor, multe filmate cu telefoanele mobile, au făcut totuşi, înconjuurul lumii.

×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close