Antena 3 CNN Externe Zeci de români blocaţi pe aeroportul din Lisabona după ce mai multe zboruri au fost anulate

Zeci de români blocaţi pe aeroportul din Lisabona după ce mai multe zboruri au fost anulate

Zeci de români blocaţi pe aeroportul din Lisabona după ce mai multe zboruri au fost anulate
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    07 Sep 2017   •   08:21

Este scandal în acest moment pe aeroportul din Lisabona. Zeci de turişti români sunt din nou blocaţi pe aeroport.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că Ambasada României în Republica Portugheză are în atenţie situaţia cetăţenilor români cărora li s-a anulat un zbor, aflaţi pe aeroportul din Lisabona.

O echipă consulară a Ambasadei României la Lisabona s-a deplasat, în cursul nopţii, la aeroport pentru discuţii cu reprezentanţii companiei aeriene şi cu cetăţenii români, se arată într-un comunicat transmis joi de MAE.

Potrivit acestuia, din informaţiile obţinute până la acest moment reiese că o parte dintre cetăţenii români urmează să plece cu alte curse aeriene alternative.

Reprezentanţii companiei aeriene fac demersuri pentru organizarea unui alt zbor în cursul dimineţii pentru cetăţenii români care nu au plecat cu alte curse aeriene alternative.

Echipa mobilă a misiunii diplomatice rămâne pe aeroportul din Lisabona până când toţi cetăţenii români urmează să fie îmbarcaţi spre România.

Misiunea diplomatică română monitorizează cazul şi menţine contactul neîntrerupt cu compania aeriană şi cetăţenii români, acordând asistenţa consulară necesară, se mai spune în comunicatul MAE.

×
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close