Antena 3 CNN Externe Zelenski l-a invitat pe Papa Leon în Ucraina și i-a mulțumit pentru susținerea unei păci juste și durabile

Zelenski l-a invitat pe Papa Leon în Ucraina și i-a mulțumit pentru susținerea unei păci juste și durabile

G.M.
1 minut de citit Publicat la 12:32 12 Mai 2025 Modificat la 12:32 12 Mai 2025
 papa leon
Papa Leon al XIV-lea a făcut apel la "marile puteri ale lumii" să oprească războiul. FOTO: Getty Images

Volodimir Zelenski a vorbit la telefon cu Papa Leon și l-a invitat în Ucraina într-o vizită apostolică, a anunțat luni liderul de la Kiev.

Zelenski a anunțat că a discutat pentru prima oară cu Papa Leon și că dialogul a fost foarte cald și cu adevărat substanțial.

Liderul de la Kiev i-a multumit pentru sprijinul acordat Ucrainei și a apreciat pentru mesajul transmis despre necesitatea de a obține o pace justă și durabilă pentru Ucraina și eliberarea prizonierilor.

"S-a vorbit despre mii de copii ucraineni deportați de Rusia. Ucraina contează pe ajutorul Vaticanului pentru a-i întoarce acasă la familiile lor. Am informat cu privire la acordul dintre Ucraina și partenerii noștri conform căruia o încetare a focului completă și necondiționată ar trebui să înceapă astăzi pentru cel puțin 30 de zile și, de asemenea, am confirmat disponibilitatea noastră pentru negocieri ulterioare în orice format, inclusiv negocieri directe, pe care le-am subliniat în mod repetat. Ucraina dorește să pună capăt acestui război și face totul pentru aceasta. Așteptăm măsuri adecvate din partea Rusiei", a transmis Zelenski.

Totodată el l-a invitat pe Suveranul Pontif să facă o vizită apostolică în Ucraina: "O astfel de vizită ar aduce speranță adevărată tuturor credincioșilor, tuturor oamenilor noștri. Am convenit să păstrăm legătura și să planificăm o întâlnire personală în viitorul apropiat".

Papa Leon al XIV-lea a făcut apel la "marile puteri ale lumii" să oprească războiul şi a pledat pentru o pace "dreaptă" şi "durabilă" în Ucraina, duminică, într-un discurs rostit de la balconul Bazilicii Sfântul Petru.

×
x close