Antena 3 CNN Externe Zelenski respinge încetarea focului în Ucraina de 8 mai, propusă de Putin: N-o să aşteptăm până atunci ca să-și țină parada liniștit

Zelenski respinge încetarea focului în Ucraina de 8 mai, propusă de Putin: N-o să aşteptăm până atunci ca să-și țină parada liniștit

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 23:49 28 Apr 2025 Modificat la 07:15 29 Apr 2025
presedinte ucraina volodimir zelenski
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Sursa foto: Paula Bronstein/ Getty Images

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a respins luni încetarea focului în Ucraina de 8 mai propusă de președintele rus Vladimir Putin. Liderul la Kiev a reiterat, cu această ocazie, propunerea armistiţiului de 30 de zile, convenită cu Statele Unite ale Americii pe 11 martie. 

„Rusia respinge constant toate propunerile și manipulează lumea. Încearcă să înșele Statele Unite. Acum, iată-ne din nou, o altă încercare de manipulare. Din anumite motive, toată lumea trebuie să aștepte până la 8 mai și abia apoi să înceteze focul, doar ca Putin să-şi poată ţine parada liniştit. Noi preţuim oamenii, nu paradele. De aceea, şi noi, ca şi restul lumii, considerăm că nu există niciun motiv să aşteptăm până pe 8 mai.

Încetarea focului nu ar trebui să ţină doar câteva zile, pentru ca apoi să se reia măcelul. O încetare a focului trebuie să fie imediată, completă și necondiționată. Cel puțin pentru 30 de zile, pentru a fi garantată și fiabilă. Aceasta este ceea ce poate sta la baza unei diplomații reale. Reiterăm această propunere; propunerea americană este în continuare pe masă, iar Rusia ştie exact ce are de făcut şi cum să răspundă, pentru a se înceta focul cu adevărat.”, a declarat Volodimir Zelenski.

Vladimir Putin a decis încetarea focului în Ucraina de pe 8 mai până pe 11 mai, cu ocazia Zilei Victoriei, se arată într-un comunicat al Kremlinului. 

Armata Rusiei va înceta operațiunile militare „din motive umanitare”. Kremlinul susține că a fost decizia lui Vladimir Putin. 

De Ziua Victoriei, la Moscova va fi organizată o paradă militară la care au fost invitați și lideri europeni. Premierul Slovaciei, Robert Fico, și-a anunțat participarea.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close