Antena 3 CNN High Tech 15 nanometri - atât măsoară cel mai mic circuit electronic din lume

15 nanometri - atât măsoară cel mai mic circuit electronic din lume

15 nanometri - atât măsoară cel mai mic circuit electronic din lume
Sursa foto: Foto: Gizmag.com
09 Dec 2011   •   15:21

O echipă de cercetători candieni de la Universitatea McGill din Montreal a reușit să realizeze cel mai mic circuit electronic din lume, cu distanța de 15 nanometri (echivalentul a 150 de atomi) între cele două componente pe care le unește.

”Este pentru prima oară când se studiază interacțiunea legăturilor dintr-un circuit electronic atunci când sunt atât de apropiate”, se arată în comunicatul cercetătorilor canadieni, citat de Gizmag.com. În afara faptului că este cel mai mic circuit electronic din lume, el are și o serie de aplicații majore în lumea computerelor.

Cercetătorii au descoperit cu surprindere că fiecare dintre aceste legături poate fi afectată pozitiv sau negativ de cealaltă. Altfel spus, curentul dintr-o legătură ar putea produce curent în alta care se deplasează fie în aceeași direcție, fie în cea opusă. Și, potrivit echipei de cercetători, descoperirea ar putea conduce la o reevaluare a cunoștințelor pe care le avem despre circuitele electronice la scara nanometrilor.

Mulțumită acestei noi tehnologii este posibilă conceperea unor circuite integrate în care energia pierdută prin căldură de o legătură poate fi recuperată de altele învecinate. În acest fel, căldura este refolosită, procedeul ajutând și la răcirea computerelor, care ar funcționa mai eficient.

×
Subiecte în articol: Canada Montreal
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close