Antena 3 CNN High Tech A picat WhatsApp. Românii nu mai pot folosi aplicația pe telefon sau desktop

A picat WhatsApp. Românii nu mai pot folosi aplicația pe telefon sau desktop

Zeci de mii de români întâmpină dificultăți în a accesa și folosi aplicația de mesagerie Whatsapp, astăzi, 19 iulie, începând cu ora 23:00

A picat WhatsApp. Românii nu mai pot folosi aplicația pe telefon sau desktop
Sursa foto: Hepta/ DPA Images / Fabian Sommer
de Mia Lungu    |    19 Iul 2023   •   23:40

Miercuri seara, în jurul orei 23:00, a picat aplicația de mesagerie instant WhatsApp. În doar câteva minute, s-au înregistrat mii de plângeri legate de nefuncționalitatea serviciului.

Utilizatorii români nu pot trimite mesaje, nu se pot conecta la server, primesc mesaj de eroare legat de conexiunea la internet și/sau nu pot conecta telefonul la Whatsapp Web (versiunea Whatsapp pentru desktop).

Pe site-ul downdetector.ro, unde oamenii pot raporta probleme sau erori de comunicare la diferite servicii si aplicații online, până la ora 23:30, erau înregistrate peste 4.500 de raportari privind aplicația Whatsapp.

Încă nu sunt cunoscute motivele pentru care aplicația Whatsapp nu este funcțională și nici dacă problemele sunt locale sau sunt înregistrate în mai multe țări.

×
Subiecte în articol: WhatsApp aplicaţia telefon desktop mesagerie
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close