Antena 3 CNN High Tech Apple anunță o revoluție în relația cu clienții. Aceștia vor avea acces la ceea ce le-a fost interzis multă vreme

Apple anunță o revoluție în relația cu clienții. Aceștia vor avea acces la ceea ce le-a fost interzis multă vreme

Apple a anunţat miercuri că va începe să vândă publicului larg piese de schimb şi unelte pentru ca oamenii să-şi repare singuri unele dintre modelele de iPhone şi computere MacOS,anunță presa internațională.

Apple anunță o revoluție în relația cu clienții. Aceștia vor avea acces la ceea ce le-a fost interzis multă vreme
Sursa foto: cnn.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Noi 2021   •   18:03

Acest program vine după ani de presiuni din partea grupurilor de consumatori, notează Reuters, citată de Agerpres.

Presiunile au dat, în cele din urmă, rezultate, pentru că Apple a acceptat, în cele din urmă, să ofere acces la manualele de reparații şi la componente originale.

Accesul a venit, într-o primă etapă, pentru profesioniștii neafiliați.

Concret, în 2019 Apple a început un program în care unitățile de reparații independente puteau achiziționa piesele sale de schimb, manuale de instrucțiuni și unelte.

În prezent, în acest program sunt 2.800 de unități independente, pe lângă cei 5.000 de furnizori autorizați de reparații, potrivit Apple.

Dar compania fondată de Steve Jobs și Steve Wozniak a decis să meargă și mai departe.

Apple îi lasă pe posesorii de iPhone și MacOS să-și "prindă degetele" în componentele originale

Astfel, clienții  Apple vor putea să cumpere componentele în mod direct, pentru a face propriile lor reparații, după citirea instrucțiunilor.

Programul va demara la începutul lui 2022 în Statele Unite şi ulterior va fi extins în mai multe țări.

Magazinul online Apple va începe cu aproximativ 200 de piese de schimb și unelte pentru rezolvarea celor mai obișnuite probleme ale ecranelor, bateriilor și camerelor de care dispun modelele iPhone 12 şi 13.

Ulterior, programul va fi extins la computere Mac.

Smartphone-ul iPhone este cel mai important produs al Apple.

În luna septembrie, compania a lansat iPhone 13, echipat cu un nou cip și care dispune de un ecran mai bun, o autonomie a bateriei mai extinsă și modul Cinematic pentru schimbarea automată când se filmează.

Modelul este disponibil în cinci culori și este mai rapid decât predecesorii săi datorită componentelor și tehnologiei 5G.

×
Subiecte în articol: Appel iphone MacOS
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close