Antena 3 CNN High Tech Astronauţii de pe Discovery au observat un obiect neidentificat lângă navetă

Astronauţii de pe Discovery au observat un obiect neidentificat lângă navetă

Astronauţii de pe Discovery au observat un obiect neidentificat lângă navetă
13 Iun 2008   •   17:52

Un obiect neidentificat a fost observat de către astronauţii de pe Discovery în apropierea navetei. Obiectul a fost reperat în partea din spate a navetei, în regiunea motorului. Anunţul a fost făcut de Agenţia Spaţială americană. Obiectul are formă rectangulară iar imaginile sunt în prezent analizate de oficialii NASA. Oamenii de ştiinţă americani sunt îngrijoraţi şi de faptul că pe coada navetei poate fi observată o proeminenţă.

Echipajul a avut ca misiune livrarea şi asamblarea celui de-al doilea modul al laboratorului japonez Kibo, în cadrul a trei ieşiri în spaţiu. Marţi, astronauţii au testat braţul robotizat al laboratorului Kibo, cel mai mare dintre laboratoarele de pe Staţia Spaţială.

Odată cu instalarea sa, Japonia devine membru cu parte întreagă a avanpostului spaţial, împreună cu Statele Unite, Rusia şi Europa. Naveta Discovery urmează să aterizeze sâmbătă după-amiază la centrul spaţial Kennedy, din Florida.

Antena3.ro

×
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close