Antena 3 CNN High Tech Atom V, primul smartphone din 2008, de la MWg (FOTO)

Atom V, primul smartphone din 2008, de la MWg (FOTO)

Atom V, primul smartphone din 2008, de la MWg <font color=red>(FOTO)</font>
10 Apr 2008   •   17:15

Prima creaţie a celor de la MWg (fostă O2 Asia), din anul 2008 este Atom V, un smartphone cu sistem Windows Mobile. Specificaţiile telefonului nu sunt estompate de mărimea sa miniaturială, printre acestea numărându-se HSDPA, Wi-Fi şi conectivitate wireless Bluetooth, ca şi posibilitatea folosirii acestuia în patru benzi GSM.



Pentru cei cărora le place să asculte radioul, acesta poate fi găsit printre opţiunile telefonului. O altă funcţie pe care o vor aprecia în special cei care călătoresc este cea de orientare prin GPS, care utilizează un chipset SiRFStar III.

Dintre punctele slabe amintim lipsa unei camere video frontale, cu toate că mobilul este echipat cu funcţia 3G. Procesorul lui Atom V are o viteză de 520 Mhz, puţin mai mică decât cea a predecesorului său, Atom Life, care măsoară 624MHz.

Memoria RAM a telefonului este de 64 MB, cu toate că majoritatea smartphone-urilor din prezent dispun de 128 MB. Unul dintre lucrurile plăcute la Atom V este efortul depus în dezvoltarea unui soft mai performant şi orientat spre utilizator.



Astfel, se poate naviga mai uşor prin meniu prin adăugarea unor noi linii pe display şi shortcut-uri (scurtături) ceea ce uşurează viaţa posesorului său. Interfaţa Atom V Quick Menu este de asemenea un plus al mobilului, funcţia însemnând de fapt afişarea unor căsuţe mari în josul ecranului care pot fi atinse cu degetele.

Icoanele pot fi adăugate sau scoase de pe desktop-ul telefonului iar mutarea acestora între ele poate fi făcută instinctiv doar cu ajutorul degetelor. Un ceas uriaş poate fi găsit chiar în mijlocul display-ului în timp ce partea de sus a ecranului afişează diverse informaţii şi "scurtături" către transmiterea unui SMS, aplicaţii ale telefonului şi blocarea tastelor.

O altă funcţie utilă a lui Atom V este meniul Easy-Touch care poate fi accesat prin apăsarea prelungită a tastei Windows. Prin această funcţie, utilizatorul mobilului poate termina aplicaţia în care se află fără a o minimaliza, ceea ce va ajuta la economisirea memoriei RAM.



Specificaţii tehnice:

-dimensiuni: 116 x 59 x 14.95 mm
-rezoluţia display-ului: 240 x 320 pixeli
-disponibilitate quadband: GSM850, GSM900, GSM1800, GSM1900
-funcţii ale mesageriei:SMS, MMS, E-mail, Instant message
-cameră video digitală de 2 Mp
-radio FM cu RDS
-sistem de operare Windows Mobile 6
-procesor principal Marvell PXA270/ 520 Mhz
-memorie RAM: 64 MB
-memorie internă: 256 MB, cu posibilitate de extindere prin card TransFlash/microSD

Antena3.ro

×
Parteneri
Peste 200 de turiști, prinși cu droguri pe litoral
x close