Antena 3 CNN High Tech Cea mai simplă metodă de a te lăsa de fumat. Gratuită și la îndemâna oricui

Cea mai simplă metodă de a te lăsa de fumat. Gratuită și la îndemâna oricui

Cea mai simplă metodă de a te lăsa de fumat. Gratuită și la îndemâna oricui
Sursa foto: Foto: free-extras.com
01 Oct 2012   •   20:48

Un telefon mobil deştept ar putea să-ţi mai rezolve o problemă. Cu o simplă aplicaţie, te ajută să te laşi de fumat. Cel puţin asta speră cei de la Comisia Europeană, care au pus la punct programul. Aplicaţia gratuită te sfătuieşte 24 de ore din 24 şi te monitorizează la sânge, nu cumva să te apuci din nou de fumat.

Cei care s-au lăsat de fumat spun că nimic nu e mai eficient ca voinţa. Nici pastilele, nici aplicaţiile, nici toate sfaturile specialiştilor puse la un loc. Stresul sau pur şi simplu obişnuinţa sunt greu de combătut şi uşor de rezolvat cu un fum. Iar grupul fumătorilor se înnoieşte de la an la an. În acest moment sunt 5 milioane în România şi peste două miliarde pe întregul glob.


Cifrele i-au convins pe cei care fac politicile de sănătate în Europa să lanseze o aplicaţie pentru telefonul mobil. "I Coach Ex Smokers". În traducere - Pregătesc Foştii Fumători.

Şi asta pentru că pe lângă sfaturi aplicaţia te face să interacţionezi din ce în ce mai mult cu ea. Are şi buton de urgenţă care dacă simţi că nu mai poţi fără ţigări, odată apăsat te va învaţa exact ce să faci ca să te calmezi...fără să tragi nici măcar un fum.

Cei de la Consiliul european spun despre campanie ca este un real succes. 40% din cei care au folosit aplicaţia s-au lăsat de fumat. În România mor anual aproape 40 de mii de oameni din cauza fumatului. Pe lângă nicotină o singură ţigară mai conţine peste 3700 de substanţe, toate toxice.

×
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close