Primul vehicul spaţial chinez care va orbita în jurul Lunii ?Chang E?, este numit astfel în cinstea unei zeiţe chineze, care, potrivit legendei, ar fi mers pe Lună. Lansarea a avut loc în prezenţa unor spectatori. Preţul biletelor a fost uriaş. Cu toate acestea au fost prezenţi 5.000 de oameni - reprezentanţi au guvernului, militari, jurnalişti şi turişti să asiste la lansare.
Vehiculul spaţial va fi transportat în cosmos de o rachetă purtătoare. Racheta a funcţionat corespunzător în toate cele 14 misiuni la care a fost folosită din anul 1994 până în prezent. ?Chang E I? cântăreşte 2,35 t şi va înconjura Luna vreme de un an. Proiectul satelitului lunar a beneficiat de fonduri însumând aproximativ 140 milioane euro. Se are în vedere colectarea de date despre suprafaţa Lunii, inclusiv imagini tridimensionale ale acesteia şi analiza prafului lunar cu camere performante şi spectrometre cu raze X.
Lansarea acestei misiuni spaţiale reprezintă primul pas întreprins în cadrul programului chinez de aselenizare. Acesta va continua cu lansarea unui alt vehicul fără echipaj la bord, care va coborî chiar pe Lună în viitorii aproximativ 15 ani.
Antena3.ro
Ştiri video recomandate