Măsoară 3,35 metri în înălțime și are un diametru de 41,4 centimetri, iar puterea difuzoarelor ajunge la 10.000 de wati. AreoDreamOne este dotat și cu o scară, lucru necesar pentru a ajunge în vârf, acolo unde se conectează iPod-ul sau iPad-ul. Și alte gadget-uri pot fi conectate la acest docking station prin intermediul unui jack de 6,35 mm, sau printr-un port USB.
Este disponibil în trei culori: alb, negru sau crom și poate fi cumpărat cu ”modesta” sumă de 400.000 de euro. Interesant este că lista de așteptare pentru a obține un AreoDreamOne este de șase luni, relatează Newlaunches.com. Se vor găsi însă destui clienți ca la orice obiect ridicol de scump și fără o necesitate anume în afara celei de a se umfla în pene pentru că au așa ceva.
Ştiri video recomandate