Fostul preşedinte al PSD, Adrian Năstase, se află de câteva zile în mijlocul unui război al declaraţiilor, în care adversar îi este actualul preşedinte al Partidului Social Democrat, Mircea Geoană. Numai că de data aceasta declaraţiile s-au mutat din faţa camerelor de luat vederi pe Internet, pe site-urile personale. Totul a început marţi, în cadrul emisiunii ?Prima Ediţie? de la Antena3. Adrian Năstase a declarat că nu vrea să se întoarcă la şefia PSD cu orice preţ, dar că şi-ar dori să facă parte din conducere.
În replică, actualul preşedinte el PSD, Mircea Geoană, a declarat că nimeni nu poate ajunge într-o funcţie de conducere, decât prin vot democratic în cadrul partidului. Geoană susţine că Adrian Năstase încearcă să se reabiliteze politic şi o face pe spinarea social democraţilor.
?Fiecare om politic are dreptul să încerce să-şi refacă imaginea într-o formă pe care o consideră cât mai bună pentru acel personaj politic. Dar, fiecare leu care este cheltuit în această campanie pe seama partidului îl îndepărtează pe Adrian Năstase de scopul pe care şi-l propune?, a declarat Geoană pentru Mediafax.
Adrian Năstase nu a mai aşteptat jurnaliştii şi i-a răspuns lui Geoană pe pagina sa personală de pe Internet. ?Ciudat lucru, când vine vorba despre schimburi de idei, Mircea Geoană se gândeşte imediat la sume de bani, la conturi, la cheltuieli. La ceva industrial. Nu vom câştiga încrederea nimănui acţionând în acest fel. Adevărata comunicare se face de la om la om (chiar şi electronic) şi ea nu se exprimă în bani?, scrie Adrian Năstase.
Adrian Năstase a mai adăugat că în opinia sa, singurul lucru care ar putea face rău Partidului Social Democrat este tăcerea celor care-l formează.
Antena 3
Ştiri video recomandate