Antena 3 CNN High Tech Google îşi schimbă algoritmii de căutare pentru a oferi rezultate mai bune

Google îşi schimbă algoritmii de căutare pentru a oferi rezultate mai bune

Google îşi schimbă algoritmii de căutare pentru a oferi rezultate mai bune
Sursa foto: Foto: Mediafax
25 Feb 2011   •   21:46

Google a anunţat pe blogul oficial că urmează să opereze schimbări la algoritmii de căutare, pentru a motorul la conţinutul web, mereu schimbător.

Schimbările sunt subtile, susţin reprezentanţii Google, majoritatea oamenilor nu le vor observa, dar au un impact asupra a aproximativ 12% dintre căutările efectuate pe site. Prin schimbări s-a urmărit şi modificarea clasamentului, astfel încât site-uri cu un conţinut calitativ inferior, care copiază conţinut de pe alte site-uri şi nu sunt foarte folositoare vor înregistra o scădere în ranking, în timp ce site-urile care oferă un conţinut original şi de bună calitate vor înregistra creşteri.

Google menţionează că nu se pot efectua schimbări fără a fi afectat ranking-ul, dar asigură că,  având în vedere că Google este dependent de rezultatele calitative pe care le oferă, motorul de căutare are responsabilitatea de a asigura un "ecosistem web" sănătos. De aceea este important ca site-urile ce oferă un conţinut relevant, de înaltă calitate, să fie răsplătite cu un loc cât mai fruntaş în clasamentul Google.

Schimbarea a fost implementată, pentru moment, doar în Statele Unite, urmând a fi extinsă şi în alte zone.

Noua modalitate de clasare este un pas mare pentru în direcţia corectă pentru a oferi utilizatorilor cea mai bună calitate în rezultatele pe care le primesc când caută ceva, continuă comunicatul celor de la Google.

×
Subiecte în articol: Google motor de cautare
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close