Google a anunţat marţi că va plăti 3.133 dolari celor care vor descoperi bug-uri importante în browser-ul său, Chrome. Google a început să plătească astfel de recompense din ianuarie când a oferit 1.337 dolari pentru cele mai critice vulnerabilităţi descoperite. Şi Mozilla face în prezent acelaşi lucru, la acea dată oferind, la rându-i, 500 de dolari pentru cele mai serioase probleme care îi sunt anunţate, relatează www.theregister.co.uk.
?Au trecut aproximativ şase luni de când am lansat programul Chromium Security Reward?, spune Google într-un comunicat. ?Încă de la început programul a fost un succes. Am fost informaţi despre numeroase bug-uri, iar unii dintre participanţi au subliniat că programul de recompense i-a motivat în a le găsi.?
Acestea sunt veşti bune pentru cercetătorii din mediul privat care se plâng frecvent că nu sunt recompensaţi atunci când îi avertizează pe dezvoltatorii soft-urilor de problemele serioase ale acestora.
Foarte puţini dintre creatorii de soft-uri oferă recompense, până în prezent. Acestea se aplică aproape în exclusivitate proiectelor open-source, cum este Mozilla Firefox. Până acum, Google a plătit 1.337 dolari unui singur cercetător, plus şase recompense a câte 1.000 dolari şi 15 de 500 dolari, care sunt oferiţi pentru bug-uri mai puţin serioase. Compania va continua să plătească sume mici pentru probleme mici, însă va oferi recompense mari pentru ?rapoarte de înaltă calitate despre bug-uri.?
Antena3.ro