Antena 3 CNN High Tech Google recunoaşte că a încălcat drepturile de autor şi le cere scuze scriitorilor chinezi

Google recunoaşte că a încălcat drepturile de autor şi le cere scuze scriitorilor chinezi

Google recunoaşte că a încălcat drepturile de autor şi le cere scuze scriitorilor chinezi
Sursa foto: Google
10 Ian 2010   •   16:34

Google le-a cerut scuze scriitorilor chinezi pentru că a digitalizat mai multe cărţi ale acestora şi a încălcat drepturile de autor, arată un comunicat al companiei citat de AFP. "Google îşi prezintă scuzele scriitorilor chinezi", a declarat în comunicat responsabilul Google Books pentru Asia, Erik Hartmann.

În luna noiembrie, compania Google a fost acuzată de piratarea a mii de cărţi chinezeşti. Societatea pentru drepturi de autor asupra operelor scrise din China susţine că reprezentanţii Google Books au scanat şi încorporat în catalogul de cărţi online în mod ilegal peste 17.992 de exemplare,

Cel puţin 570 de autori chinezi, printre care personalităţi chineze de prim rang, au fost afectaţi, susţin oficialii din China. Proiectul Google Books a atras şi nemulţumirea altor state precum Franţa, Statele Unite sau Germania. În decembrie, autorităţile franceze au interzis companiei Google să digitalizeze opere fără autorizaţia editorilor.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Google drepturi de autor China carti
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close