Antena 3 CNN High Tech Hackerul român care a spart serverele E-Bay a fost prins în Bucureşti

Hackerul român care a spart serverele E-Bay a fost prins în Bucureşti

Hackerul român care a spart serverele E-Bay a fost prins în Bucureşti
17 Apr 2008   •   17:54

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au acuzat oficial o persoană că ar fi accesat ilegal mai multe conturi de email aparţinând angajaţilor site-ului eBay. Inculpatul, pe nume Vlad Constantin Duiculescu, a prejudiciat compania de peste două milioane de dolari, între anii 2005 şi 2007. De pe 5 aprilie 2007, Duiculescu este pus sub urmărire penală, în baza legii 161/2003 referitoare la accesul fără drept la un sistem informatic, modificare fără drept de date informatice şi restricţionarea accesului la acestea, vânzarea sau punerea la dispoziţie sub orice mod de programe ce permiteau accesul fără drept la diferite sisteme informatice.

Pe data de 19 aprilie 2005, US-Secret Service a transmis autorităţilor din România o sesizare referitoare la vânzarea prin internet a unei aplicaţii, conţinând codul sursă pentru pagina de logare pe site-ul eBay în care se cerea contul de utilizator şi parola.

Date personale, precum numărul de card, data expirării, cod de verificare, cod PIN, numele titularului, respectiv tipul şi numărul de caractere ajungeau astfel în posesie hackerului de numai 20 de ani.

Poliţia a reuşit să-l identifice pe ?Vlăduţ? după IP şi, la ora 6.00 au intrat cu forţa în apartamentul său. Încercând să scape de probele compromiţătoare, tânărul a aruncat, de la etajul cinci, 3 laptopuri.

Forţele de ordine au adunat bucăţile de calculatoare pentru a le pune cap la cap, în speranţa că vor recupera datele din memorie.

Antena3.ro

×
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close