Antena 3 CNN High Tech i-LIMB, cea mai avansată mână bionică din lume

i-LIMB, cea mai avansată mână bionică din lume

i-LIMB, cea mai avansată mână bionică din lume
11 Iun 2008   •   21:34

I-LIMB este cea mai avansată mână bionică din lume. Recent, aceasta a câştigat şi un premiu important, în Marea Britanie, anunţă Daily Mail. Denumit MacRobert, premiul este decernat anual de către "The Royal Academy of Engineering" (Academia Regală de Inginerie). I-LIMB este un dispozitiv-proteză cu cinci degete acţionate individual.

Dispozitivul a fost dezvoltat pentru prima oară în anul 1963, ca parte a unui program de cercetare pentru ajutorarea copiilor. I-LIMB arată exact ca o mână umană şi poate fi cumpărat de la inventatorii săi, din cadrul companiei Touch Bionics.

Folosind tehnologie electronică dar şi tehnici mecanice de ultimă oră, combinate împreună cu materiale plastice foarte rezistente şi uşoare, mâna bionică a celor de la Touch Bionics este prima din noua generaţie de proteze.

Persoanele care au suferit amputări şi care au utilizat i-LIMB se declară foarte mulţumite de acest dispozitiv. "Când m-am uitat prima oară la i-LIMB mi-au dat lacrimile.

Proteza m-a ajutat mai mult psihologic decât fizic a declarat Ray Edwards, un bărbat care a suferit multiple amputări şi foloseşte i-LIMB de o lună.

Sursa foto:Touch Bionics.com

Antena3.ro

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close