Antena 3 CNN High Tech Începe CERF 2009. Expoziţia IT&C de anul acesta se va adresa exclusiv componentei B2B

Începe CERF 2009. Expoziţia IT&C de anul acesta se va adresa exclusiv componentei B2B

Începe CERF 2009. Expoziţia IT&C de anul acesta se va adresa exclusiv componentei B2B
Sursa foto: cerf 2009
02 Iun 2009   •   21:22

Miercuri ia startul cea mai importantă expoziţie de IT&C din România, Computers & Electronics Romanian Fair. Ediţia 2009 a CERF va avea loc în perioada 3-5 iunie, la Romexpo, şi se va desfăşura într-un nou format, evenimentul fiind dedicat exclusiv componentei B2B (Business to Business).

Motivul acestei decizii este expus de Dan Voicu, directorul general al Expotek - organizatorul evenimentului. Potrivit lui Dan Voicu, ?scăderea dramatică a industriei IT&C este principalul motiv pentru care am decis să redefinim structura CERF de anul acesta. CERF va creşte direct proportional cu piaţa de retail IT&C şi va rămâne locul în care se vor putea testa cele mai noi produse şi servicii".

Printre cele 40 companiile care vor participa la CERF 2009 se numără Dell, EMC, Kaspersky, Microsoft, IBM, Romsym Data, Maguay, Concept Electronics etc.

După 10 ani de absenţă, Microsoft va lua parte la expoziţie cu un spaţiu de prezentare. Pentru prima dată în istoria CERF, anul acesta vor fi prezente Dell şi EMC. De asemenea, va exista şi un ansamblu de standuri unde vor expune 19 companii taiwaneze.

"Ediţia a 18-a a CERF va aduce o serie de lansări în premieră care vor atrage atenţia mediului business", a declarat Dan Voicu, directorul general al Expotek.

Nu în ultimul rând, pe parcursul celor trei zile ale expoziţiei se vor desfăşura o serie de conferinţe B2B pe cele mai interesante teme ale momentului: soluţii pentru administraţia publică şi educaţie, optimizarea cheltuielilor din cadrul companiilor, soluţii de securitate.

Anul acesta vor fi între 3.000 şi 5.000 de vizitatori, potrivit organizatorilor CERF, majoritatea dintre aceştia urmând să facă parte din middle management. Biletul de acces pentru vizitatori va costa 30 RON/zi.

Antena3.ro

×
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close