Antena 3 CNN High Tech Internet Explorer 8 protejează intimitatea prin setarea ?porn mode?

Internet Explorer 8 protejează intimitatea prin setarea ?porn mode?

Internet Explorer 8 protejează intimitatea prin setarea ?porn mode?
28 Aug 2008   •   15:27

Ultima versiune Internet Explorer a celor de la Microsoft are în dotare un program care le permite internauţilor să şteargă detaliile site-urilor pe care le-au vizitat. Caracteristica "InPrivate" a navigatorului IE 8 a fost deja poreclită ?porn mode? deoarece datele sunt ascunse cu doar un clic. Odată selectat acest mod, alţi utilizatori ai aceluiaşi calculator nu vor mai putea vedea istoria paginilor vizitate pe internet. Opţiunea se regăseşte şi la alte browsere, însă în IE8 este cel mai bine pusă la punct. Cu toate că utilizatorii de rând nu vor avea acces la aceste date, ele vor putea fi accesate în caz de necesitate de ofiţerii de poliţie şi de alţi reprezentanţi ai legii.

Noua opţiune a Internet Explorer poate fi considerată o victorie de către apărătorii dreptului la intimitate şi reprezintă totodată o ameninţare serioasă pentru Google, deoarece Microsoft le permite utilizatorilor să navigheze nestingheriţi pe net, protejându-le datele private. Acestea sunt de obicei colectate în scop de marketing.

Cei trei jucători importanţi pe piaţa reclamelor furnizate pe internet sunt în ordine: Google, Yahoo!, şi abia apoi Microsoft. Piaţa online a marketingului este evaluată la 40 miliarde de dolari pe an, cu potenţialul de a se dubla până în 2010. Nu este de mirare că Microsoft a încercat preluarea Yahoo! pentru suma de 47 miliarde de dolari, numai pentru a competiţiona direct cu Google.

La rândul său Google a încercat să-şi mărească cifra afacerilor pe piaţa de marketing atunci când a achiziţionat DoubleClick pentru 3 miliarde dolari. Compania a fost aspru criticată pentru cantitatea de date private strânsă de la utilizatorii săi. Nici politica Yahoo! nu a fost lipsită de incidente, militatorii drepturilor omului criticând aspru denunţarea detaliilor personale către guvernul chinez. Aceste date au dus la arestarea şi încarcerarea scriitorilor şi dizidenţilor. Un jurnalist a fost identificat şi condamnat la 10 ani de detenţie pentru rebeliune după ce Yahoo! a pus la dispoziţia autorităţilor chineze adresa sa de email şi IP-ul. Yahoo! a justificat acest lucru prin lipsa opţiunilor în ceea ce priveşte colaborarea cu autorităţile locale.

Prin prisma tuturor acestor evenimente, noul navigator Microsoft, disponibil încă de aseară în versiunea ?beta? este un ajutor substanţial în lupta pentru păstrarea anonimatului pe internet. În ce le din urmă Internet Explorer 8 va fi inclus în sistemul de operare Windows.

Sursa foto: foxnews.com

Antena3.ro

×
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close