Antena 3 CNN High Tech iPad va avea, în sfârşit, un competitor real: Tableta Amazon

iPad va avea, în sfârşit, un competitor real: Tableta Amazon

iPad va avea, în sfârşit, un competitor real: Tableta Amazon
Sursa foto: Foto: Technovers.com
30 Aug 2011   •   09:35

Gigantul Amazon pregăteşte lansarea unei tablete de genul celei Apple. Cel puţin asta se zvoneşte de câteva zile în presa de specialitate. Interesant este că, în ciuda celorlalte tablete deja lansate de companii consacrate precum Samsung sau Research In Motion (producătorul Blackberry), analiştii americani consideră că tableta Amazon va fi primul competitor real al Apple iPad, deşi pare o bătălie David vs. Goliat. Să vedem de ce.

În primul rând, conform informaţiilor „scurse” până acum în presă, tableta Amazon va costa sub 300 de dolari, ceea ce înseamnă că va fi mult mai ieftină decât entry-level-ul iPad, al cărei preţ este de 499 de dolari.

Astfel, Amazon ar adopta o altă strategie faţă de ceilalţi competitori ai tabletei Apple: nu pune preţ pe hardware ci pe conţinutul digital, reprezentat de muzica, filmele şi aplicaţiile vândute special pentru acest dispozitiv.

„Disponibilitatea [companiei Amazon, n.r.] de a vinde tableta în pierdere, combinată cu puterea brand-ului, a conţinutului, infrastructurii şi a valorii comerciale o transformă în singura competitoare a iPad de pe piaţă. Dacă Amazon lansează o tabletă sub preţul de 300 de dolari vom fi martorii unor vânzări de 3-5 milioane unităţi, doar în cel de-al patrulea trimestru al anului, presupunând aici că are suficiente resurse să producă atât de multe device-uri”, susţine Sarah Rotman Epps, o analistă americană din cadrul companiei Forrester Research, citată de AFP.

Amazon, o companie cu sediul în Washington, cunoscută, printre altele, pentru e-book-reader-ul Kindle, este capabilă să „distrugă nu doar strategia de produs a Apple, dar şi pe cea a altor producători de tablete”, subliniază analista Forrester Research.

Niciunul dintre competitorii iPad de până acum nu a reuşit să clatine dominaţia Apple, compania din California rămasă recent fără celebrul Steve Jobs.

Amazon nu a anunţat public planurile de a produce o tabletă, însă în presa de specialitate au apărut numeroase informaţii în acest sens, potrivit cărora vom vedea un astfel de device anul acesta.

The Wall Street Journal este una dintre publicaţiile care a scris despre planurile Amazon de a lansa o tabletă cu sistem de operare Google Android înainte de luna octombrie a acestui an.

Săptămâna trecută, The New York Post a citat „o sursă care cunoaşte aceste planuri” şi care susţine că Amazon va intra pe piaţa tabletelor pe finalul lunii septembrie, sau în octombrie cu un device care costă „cu sute de dolari mai puţin decât entry-level-ul iPad de 499 dolari”.

De asemenea, pentru că Amazon nu va pune preţ pe hardware, cum se întâmplă şi în cazul Kindle, ci pe conţinutul multimedia pentru dispozitiv, dezvoltatorii de software Android vor fi stimulaţi să creeze mai multe aplicaţii pentru această tabletă.

App Store-ul celor de la Apple oferă acum peste 100.000 de aplicaţii pentru iPad, în timp ce pentru tabetele cu Android Honeycomb sunt disponibile doar câteva sute.

„Dacă tableta Amazon se va vinde cu milioanele, Android va deveni dintr-o dată mult mai atractiv pentru dezvoltatorii care stau în expectativă. Concluzia: peste un an Amazon va fi sinonim cu Android la tablete şi un competitor puternic pentru iPad”, prezice analista Sarah Rotman Epps.

×
Subiecte în articol: Amazon tableta Apple iPad competitie
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close