iPhone XS. Cât costă în România și când poți face precomandă

21 Sep 2018   •   18:06
iPhone XS. Cât costă în România și când poți face precomandă

Trei dintre operatorii telecom din țara noastră au anunțat că deja se pot face precomenzi pentru noile smartphone-uri începând de vineri, 21 septembrie.

În oferta Orange, iPhone XS 64GB costă 1189 de euro fără abonament. Terminalul poate fi cumpărat cu 744,99 euro, la abonamentul Orange Me 45. De asemenea, iPhone XS Max 64GB costă 1.359 euro fără abonament sau 855 euro cu Orange Me 45.

Reprezentanții Vodafone România au anunțat că, începând de vineri, pot fi plasate precomenzi pentru iPhone Xs și iPhone Xs Max.

Vodafone oferă iPhone XS 64GB la 1119,00 euro fără abonament. Telefonul poate fi achiziționat la prețul de 224,99 euro cu abonamentul Super RED 54, încheiat pentru o perioadă de doi ani.

De asemenea, iPhone Xs Max costă 334,98 euro cu Super RED 54 pentru 2 ani și 1219,00 € fără abonament.

În schimb, modelul iPhone Xr poate fi cumpărat începând cu 19 noiembrie pe site-ul Vodafone România, precum și în magazinele companiei telecom.

Totodată, fanii Apple vor plasa comenzi pentru iPhone Xs și pentru iPhone Xs Max, și pe site-ul Telekom.

Prețurile încep de la 5.399 lei pentru versiunea iPhone Xs, cu 64 GB spațiu de stocare. La portare, împreună cu abonamentul Mobil 16, prețul dispozitivului va fi de 4.189 de lei.

Pentru versiunea Xs Max, prețul de comercializare va fi de 5.899 lei, cu 64 GB spațiu de stocare, iar la portare, împreună cu abonamentul Mobil 16, prețul telefonului va fi de 4.689 de lei.

Telekom Romania va comercializa noile dispozitive începând cu data de 28 septembrie.

Parteneri
x close