Antena 3 CNN High Tech Microscopul dentar, o tehnologie nouă care salvează nervul dintelui

Microscopul dentar, o tehnologie nouă care salvează nervul dintelui

Microscopul dentar, o tehnologie nouă care salvează nervul dintelui
Sursa foto: Foto: rickey.org
08 Mar 2011   •   17:46

Folosirea microscopului în cadrul tratamentelor dentare şi a realizării plombelor, ajută ca scoaterea nervului să fie evitată, informează Agerpres.

Metoda poate fi folosită în mai multe tipuri de intervenţii, de la tratamentele de canal sau ale coroanei dentare, până la realizarea plombelor estetice.

Microscopul dentar poate mări câmpul vizual cu până la 25 de ori, permiţându-i medicului să observe detalii pe care nu le putea vedea cu ochiul liber:

"Atunci când caria afecteazã o mare parte din dinte, existã posibilitatea ca ea sã ajungã la nervul dintelui. În intenţia medicului de a înlãtura ţesuturile alterate, se poate ajunge la camera pulparã şi de aici la scoaterea nervului. Avantajul intervenţiei la microscop este ca prin mãrirea imaginii şi prin luminozitatea datã de acesta, medicul are vizibilitatea necesarã pentru a înlãtura ţesutul alterat, fãrã a exista riscul de scoatere a nervului'', a precizat Rodica Ghionea, medic stomatolog.

Tratamentul cu ajutorul microscopului durează mai mult decât unul obişnuit, putând atinge între 1 şi 2 ore, însă el permite realizarea mai multor obturaţii într-o singură şedinţă, iar rezultatele obţinute sunt semnificativ mai bune.

Costul unei astfel de intervenţii este între 50 şi 100 de euro.

×
Subiecte în articol: tratamente tehnologie
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close