Antena 3 CNN High Tech Miliardarul Branson a prezentat prima navetă spaţială turistică (FOTO)

Miliardarul Branson a prezentat prima navetă spaţială turistică (FOTO)

Miliardarul Branson a prezentat prima navetă spaţială turistică <font color=red>(FOTO)</font>
24 Ian 2008   •   13:37

Prima navetă spaţială turistică va intra în activitate peste numai doi ani. Este promisiunea miliardarului Richard Branson, care a dezvăluit, miercuri, la New York, macheta aparatului orbital aflat deja în construcţie. Naveta a fost prezentată ziariştilor de Sir Richard Branson şi de proiectantul său, Burt Rutan. Îndrăzneţul miliardar britanic crede că turismul spaţial are un viitor strălucit: el se gândeşte la hoteluri orbitale şi excursii în jurul Lunii sau chiar pe alte planete.

IMAGINI DE LA PREZENTAREA NAVETEI SPAŢIALE TURISTICE

?Cândva, în viitor, sunt absolut sigur că vom popula alte planete, şi cred că asta va fi o posibilitate reală chiar peste o sută de ani?, a declarat Richard Branson. Naveta turistică este derivată din Space Ship One, vehiculul conceput de Burt Rutan care a efectuat, în 2004, primul zbor suborbital cu finanţare privată.

Astronava va avea la bord şase turişti şi doi piloţi. Ea va decola de pe o bază din New Mexico, purtată de un avion de care se va desprinde la mare altitudine. La 110 kilometri deasupra Pământului, turiştii vor admira planeta prin numeroasele hublouri ale navei. Întreaga călătorie va dura două ore şi jumătate.

Peste 200 de bărbaţi şi femei s-au înscris pentru excursii şi chiar au depus un avans consistent. Plimbarea pe orbită va costa 200.000 de dolari, mult mai puţin decât cele 20 de milioane percepute de Rusia pentru o excursie pe Staţia Spaţială Internaţională. Primul zbor experimental este programat anul viitor şi-l va avea ca pasager chiar pe Branson.

Antena 3

×
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close