Antena 3 CNN High Tech Monitorul rezistent la apă, de la Sanyo

Monitorul rezistent la apă, de la Sanyo

Monitorul rezistent la apă, de la Sanyo
19 Iun 2008   •   17:07

Sanyo a dezvoltat un monitor LCD un pic mai ieşit din comun, pentru că este rezistent la apă. CE52SR1 îţi permite, dacă îţi doreşti cumva asta, să lucrezi şi în timp ce faci o baie. Însă ar trebui totuşi să ai şi o unitate pe măsura monitorului Sanyo. De fapt, acesta nu este construit pentru a fi folosit acasă ci e destinat uzului extern, mai precis pentru reclame sau afişarea unor mesaje în aer liber.

Pentru ca aceste aplicaţii să fie vizibile monitorul are ecranul dintr-o sticlă care nu reflectă lumina. În plus, este uşor şi consumă mult mai puţină energie electrică comparativ cu altele similare ca dimensiuni.

Un alt punct în favoarea LCD-ului Sanyo, este faptul că CE52SR1 este full HD (1.920 x 1.080 pixeli), are o rată a contrastului de 1.500:1, poate fi uşor lizibil chiar şi în lumina puternică a soarelui.

Sanyo CE52SR1 poate fi folosit pentru majoritatea aplicaţiilor externe, în locuri precum parcurile tematice, evenimente sportive, staţii de autobuz, de tren, pe panourile de pe autostrăzi şi, de ce nu, în mall-uri ori în vitrinele magazinelor.

Monitorul este construit din aluminiu şi a fost conceput fără obişnuitele găuri de ventiaţie, având un sistem care menţine temperatura la un nivel scăzut.

Antena3.ro

×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB
x close