Centrul
de cercetare al Nokia de la Universitatea Cambridge a prezentat marţi
conceptul Morph, o minune a nanotehnologiei. Acesta a fost lansat la
expoziţia ?Design şi minte elastică? la Muzeul de Artă
Modernă din New York. Conceptul Morph dezvăluie o nouă faţă a
tehnologiei, arătând cum mobilele viitorului pot fi flexibile,
permiţând utilizatorului să-şi transforme aparatul în
forme radical diferite. În afara acestor transformări,
nanotehnologia aduce şi alte îmbunătăţiri mobilului, cum ar
fi transparenţa şi chiar o suprafaţă care se curăţă singură.
GALERIE FOTO MORPH
?Sperăm că această combinaţie de artă şi ştiinţă va
demonstra publicului larg potenţialul nanoştiinţei. Cercetările
efectuate de noi sunt foarte importante pentru această ştiinţă,
pentru că încercăm să găsim noi materiale mai sigure şi o
cale de a le dezvolta şi folosi?, a declarat doctor Tapani
Ryhanen, şeful Centrului de cercetare Nokia de la Universitatea
Cambridge.
Parteneriatul dintre Nokia şi Universitatea Cambridge a
fost anunţat în Martie 2007, înţelegera stipulând
o colaborare pe termen lung pentru proiecte de cercetare, primul
dintre acestea fiind centrat pe nanotehnologie, conform Softpedia.com.
Elemente din Morph
vor putea fi integrate în telefoanele mobile abia peste şapte
ani. Cu toate acestea, nanotehnologia ar putea conduce în
viitor la costuri scăzute de producţie, oferind posibilitatea unor
funcţionalităţi mai complexe pentru mobile, la preţuri scăzute.
sursa foto: Softpedia.com
Antena3.ro